Categorii: Știri

Ocluzia venei retinei poate duce la orbire

Timp citire articol: 3 minut(e)

Ocluzia venei retinei (OVR) este una dintre cele mai frecvente afecţiuni vasculare ale retinei, reprezentând o cauză importantă de pierdere a vederii la pacienţii vârstnici. În cazul unor persoane această boală se dezvoltă la ambii ochi, de aceea este mai mult decât necesară depistarea precoce.

Potrivit specialiștilor clinicii Hexamed sunt două tipuri de OVR pe care medicii oftalmologi le întâlnesc la pacienți: ocluzia de ram venos şi ocluzia venei centrale de retină (OVCR). Statisticile arată că 10% dintre pacienţii cu ocluzie de ram venos și 5% dintre pacienţii cu ocluzie de venă centrală de retină fac boala şi la celălalt ochi.

OVCR mai frecventă la bărbați

Ocluzia venei centrale de retină (OVCR) este împărţită într-o formă ischemică şi o formă non-ischemică. Forma non-ischemică este întâlnită la aproximativ 70% dintre pacienţi, este mai puţin severă şi poate evolua către rezoluţie totală sau către forma ischemică de boală. Se manifestă prin scădere semnificativă a acuităţii vizuale, hemoragii retiniene importante, exsudate vătoase şi vascularizaţie săracă a retinei şi poate duce la apariţia glaucomului neovascular sau la orbire.

,,OVCR este mai frecventă la bărbaţi decât la femei, afectând în special persoanele cu vârsta mai mare de 50 de ani. Poate debuta însă la orice vârstă. OVCR are un impact major asupra calităţii vieţii pacienţilor”, a precizat dr. Cristian BENGUȘ, medic specialist oftalmolog, fondator al clinicii Hexamed.

În ceea ce privește factorii de risc pentru OVCR, vârsta avansată,  obezitatea, hiperlipidemia, administrarea de contraceptive orale și fumatul se numără printre factorii care pot duce la apariția bolii. Există însă și afecțiuni precum: HTA sistemică, diabetul zaharat, glaucomul cu unghi deschis care pot determina OVCR. Persoanele cu stări de hipercoagulabilitate (mielomul multiplu, policitemia vera, sindromul antifosfolipidic, crioglobulinemia, mutaţiile antitrombinei III şi protrombinei, deficitul de proteine C sau S, etc), cu infecţia HIV și cu sifilis sunt predispuse să facă OVCR.

,,Cauza nu este complex elucidată. Localizarea anatomică, într-un spaţiu îngust, este un factor predispozant pentru formarea de trombi prin încetinirea fluxului sanguin şi modificările de la nivelul pereţilor vasculari. Ateroscleroza arterei centrale a retinei duce la rigidizarea acesteia şi compresia venei centrale a retinei cu formarea de trombi în interiorul vasului. OVCR determină stagnarea circulaţiei venoase şi modificări ischemica la nivelul retinei, dar şi producţia de factori de creştere ce stimulează neovascularizaţia la nivelul segmentului anterior şi posterior”, a explicat medicul oftalmolog.

Simptomele și prognosticul ocluziei venei retinei

La debut, boala poate fi asimptomatică sau se poate manifesta prin scăderi ale acuităţii vizuale. Vederea poate scădea brusc sau treptat, pe perioada câtorva zile sau săptămâni. Uneori apar iniţial scăderi tranzitorii ale vederii care progresează ulterior către scăderi constante. Fotofobia, roşeaţa sau durerea oculară pot fi de asemenea observate la debutul bolii. În fazele avansate, pacienţii vor prezenta scăderi ale acuităţii vizuale, durere sau disconfort ocular, roşeaţă şi lăcrimare.

,,Prognosticul este mai bun la pacienţii tineri. În lipsa tratamentului, la o treime dintre pacienţi evoluţia este favorabilă, la o treime evoluţia este staţionară, iar la o treime evoluţia este nefavorabilă. În cazul în care ocluzia nu este ischemică, 50% dintre pacienţi îşi vor recăpăta total sau aproape total vederea”, a precizat dr. Cristian BENGUȘ.

Vestea bună este că există tratament împotriva bolii, care se poate aplica cu succes și în funcție de evoluție, pacienții sunt monitorizați. O altă afecțiune oftalmologică mai rar întâlnite, dar cu impact devastator asupra pacientului este ocluzia arterei centrale a retinei (OACR), însă un consult de specialitate făcut la timp poate salva vederea.

Alexandra Mănăilă

Distribuie
Publicat de
Alexandra Mănăilă

Articole recente

Cazurile de cancer la persoanele tinere au crescut brusc la nivel global. Care sunt recomandările experților în privința prevenției

Noile cazuri de cancer în rândul tinerilor au crescut brusc, manifestând tendințe îngrijorătoare la nivel mondial. Specialiști în domeniul medical…

20 aprilie 2024 11:37

Ce este „vampirismul bacterian”, descoperit recent de oamenii de știință?

Unele dintre cele mai mortale bacterii din lume caută și se hrănesc cu sânge uman, un fenomen recent descoperit pe…

20 aprilie 2024 10:04

VIDEO Ce sunt „bebelușii Ozempic”? Poate acest medicament să crească într-adevăr șansele de a rămâne însărcinată?

Sute de mii de oameni din întreaga lume iau medicamente pentru pierderea în greutate, precum Ozempic și Wegovy, care au…

19 aprilie 2024 17:25

A început excavarea terenului pentru viitorul spital regional de la Iași. Lucrările vor fi gata cel mai devreme în 2028

În februarie, Guvernul a organizat o întreagă ceremonie, la Palatul Victoria, în prezenţa premierului Marcel Ciolacu, pentru semnarea contractelor pentru Spitalul…

19 aprilie 2024 16:54

Ocupațiile care nu solicită gândirea pot crește riscul de afectare cognitivă și demență, sugerează un nou studiu

Provocați-vă creierul la locul de muncă, recomandă specialiștii. Un nou studiu a descoperit că o activitate intensă a creierului la…

19 aprilie 2024 16:00

Un raport privind furnizorii de servicii de sănătate care primesc plăți de la industria dispozitivelor medicale produce îngrijorare în Marea Britanie

O nouă analiză publicată în revista Health Policy and Technology arată că spitalele, universitățile și alte organizații din domeniul sănătății…

19 aprilie 2024 14:36

Cercetătorii au descoperit o potențială cauză pentru o formă rară de insuficiență cardiacă legată de sarcină

O formă de insuficiență cardiacă ce apare la sfârșitul sarcinii sau la începutul perioadei postnatale, cardiomiopatia peripartum (PPCM) este o…

19 aprilie 2024 13:30

„Situație de urgență” în America, după o creștere cu aproape 50% a cazurilor de febră denga

Numărul crescut al îmbolnăvirilor cu febră denga creează o „situație de urgență" în cele două Americi, deși cazurile din zonele…

19 aprilie 2024 12:50

Ministerul Sănătății a aprobat reglementări mai puțin stricte pentru centrele pentru arși din spitale, în ciuda criticilor primite din partea mai multor asociații

Ministrul Sănătății a semnat un ordin care modifică reglementările în vigoare privind  organizarea și funcționarea structurilor care acordă asistență medicală…

19 aprilie 2024 12:17