Pacienții dializați, incluși în etapa a II-a de vaccinare împotriva Covid-19 din România

Pacienții dializați, incluși în etapa a II-a de vaccinare împotriva Covid-19 din România
ianuarie 21 17:22 2021
Articol scris de:
Timp citire articol: 2 minut(e)

Pacienții dializați și persoanele imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu se pot vaccina împotriva Covid-19 în etapa a II-a de imunizare, după ce Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a aprobat joi noi instrucţiuni specifice în acest sens.

Astfel, reprezentanţii direcţiilor de asistenţă socială din cadrul consiliilor locale trebuie să întocmească listele cu persoanele de la domiciliu aflate în această situaţie şi care doresc să fie vaccinate, împreună cu asistenţii personali ai acestora şi cu membrii familiilor care locuiesc în aceeaşi gospodărie.

De asemenea, medicii de familie care au în îngrijire persoane imobilizate sau nedeplasabile vor trebui să colaboreze cu structurile de asistenţă socială și să transmită listele întocmite către nucleul de coordonare a campaniei de vaccinare de la nivel județean.

Nucleul de coordonare va stabili traseele, logistica şi personalul necesare, pentru vaccinarea persoanelor de pe liste, atât persoanele imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu, cât şi membrii de familie care locuiesc în aceeaşi gospodărie, prin echipe de vaccinare mobile sau echipaje de consultaţii la domiciliu ale serviciilor de ambulanţă.

Centrele de dializă au obligaţia de a facilita accesul la vaccinarea împotriva Covid-19 pentru pacienţii aflaţi în tratament. Pentru îndeplinirea acestei obligaţii, managerii centrelor de dializă desemnează responsabili cu vaccinarea pacienţilor aflaţi în tratament, iar personalul medical va informa pacienţii despre beneficiile vaccinării împotriva Covid-19.

Pentru pacienţii care doresc să se vaccineze, personalul desemnat din centrul de dializă va realiza programarea la vaccinare într-un centru de vaccinare din apropierea centrului de dializă.

Vaccinarea pacienţilor se va realiza fie înainte, fie (preferabil) imediat după efectuarea şedinţei de dializă, iar transportul persoanelor la centrele de vaccinare va fi asigurat prin mijloacele proprii ale centrului de dializă.

Programarea pacienţilor se poate efectua preferabil de către personalul medical din centrul de dializă, pentru a se asigura respectarea arondării centrelor de dializă la centrele de vaccinare.

În cazul în care personalul din centrul de dializă nu reuşeşte programarea prin platforma de vaccinare, va comunica direct cu centrul de vaccinare şi va transmite lista pacienţilor care se vaccinează cu 48 de ore înainte de ziua vaccinării. În baza listei de pacienţi dializaţi, centrul de vaccinare va solicita suplimentarea numărului de doze de vaccin.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu