Sarcomul este un tip rar şi complex de cancer al oaseler şi muşchilor. Acum, cercetătorii facultăţii de sănătate şi ştiinţe medicale, din cadrul universităţii din Copenhaga au găsit o modalitate de a estima ce pacienţi cu sarcom vor beneficia cel mai mult de un potenţial nou tratament, făcând o legătură între pacienţii care prezintă simptome ale îmbătrânirii timpurii şi acest cancer. Cercetătorii spun că aceeaşi metodă ar putea fi utilizată, în principiu, pentru toate bolile legate de vârstă, cum ar fi demenţa, bolile cardiovasculare şi altele.
Sarcoamele sunt tumori canceroase care se găsesc, de exemplu, în oase, muşchi sau ţesut adipos. Reprezintă un tip rar de cancer întâlnit la doar un procent din pacienţii cu cancer. Este complex şi dificil de tratat.
Cu toate acestea, un nou studiu pare să fi descoperit un nou tratament care i-ar putea ajuta pe cei mai bolnavi pacienţi cu sarcom.
„Am aflat că pacienţii cu sarcom ale căror celule canceroase au o expresie ridicată a proteinei cep135 se simt mai rău. Dar inhibarea unei gene numite plk1 inhibă, de asemenea, creşterea celulelor de sarcom, iar acest lucru sugerează că putem viza tratamentul celor mai bolnavi pacienţi cu sarcom", spune lector univ. Morten Scheibye-Knudsen, de la Centrul pentru îmbătrânire sănătoasă din cadrul departamentului de medicină celulară şi moleculară, care a fost responsabil pentru noul studiu.
Există deja metode de identificare a prognosticului pacienţilor cu sarcom, precum şi diferite forme de tratament. Însă noul studiu a identificat o cu totul altă metodă de terapie.
Ce sunt sarcoamele?
Sarcoamele sunt tumori canceroase care se găsesc, printre altele, în oase, muşchi sau ţesut adipos. Există două tipuri principale: sarcomul osos şi sarcomul ţesuturilor moi (muşchi, ţesut gras, ţesut conjunctiv, vase de sânge şi neuronale).
Sarcomul afectează un procent din pacienţii cu cancer. În Danemarca, în fiecare an, aproximativ 45 de persoane sunt diagnosticate cu sarcom osos şi 220 cu sarcom de ţesut moale.
Adulţii diagnosticaţi cu sarcom osos au o rată de supravieţuire la cinci ani de 60%, în timp ce adulţii diagnosticaţi cu sarcom osos au o rată de supravieţuire la cinci ani de 50-70%.
„Acesta este un nou mod de clasificare şi, posibil, un mod nou şi mai bun de a trata sarcomul. Introducerea unei noi metode este întotdeauna o veste bună pentru pacienţi. Pentru că nu există două cancere la fel. În mod ideal, tratamentul ar trebui să fie întotdeauna adaptat la fiecare pacient în parte", subliniază prof. Morten Scheibye-Knudsen.
El speră că şi alţi cercetători care au acces la facilităţile de testare necesare vor studia rezultatele sale mai în detaliu şi, în cele din urmă, vor concepe un nou tratament.
Dacă metoda se dovedeşte a funcţiona, profesorul crede că un nou tratament ar putea fi disponibil pentru pacienţi în cinci până la zece ani.
Păr cărunt, riduri şi pierderea ţesutului adipos la o vârstă fragedă
Profesorul Morten Scheibye-Knudsen şi colegii săi au început prin a studia pacienţii care suferă de tulburările neurologice rare, precum sindromul Werner, sindromul de rupere cromozomială Nijmegen, şi sindromul Ataxia-telangiectazia (sindromul Louis-Bar).
Aceşti pacienţi prezintă simptome ale îmbătrânirii timpurii, cum ar fi părul cărunt, ridurile şi pierderea ţesutului adipos, având în acelaşi timp şi au un risc ridicat de a dezvolta cancer la o vârstă fragedă.
„Bolile asociate vârstei, cum este cancerul, reprezintă unul dintre principalele noastre domenii de interes în calitate de cercetători la Centrul pentru îmbătrânire sănătoasă. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, o mulţime de lucruri se întâmplă cu organismul, iar determinarea cauzalităţii poate fi dificilă. Dar la persoanele care suferă, de exemplu, de sindromul Werner este mai uşor să vedem ce gene sunt responsabile, şi pentru ce procese. Acest lucru ne oferă un control molecular, ca să spunem aşa", explică profesorul Morten Scheibye-Knudsen.
Pentru a stabili de ce aceşti pacienţi dezvoltă cancer la o vârstă fragedă, cercetătorii au comparat expresiile genelor în cele trei afecţiuni.
În acest caz, cercetătorii au colaborat cu compania Insilico Medicine, a cărei platformă de mari dimensiuni, Pandaomics, a făcut posibilă identificarea mutaţiilor genetice pentru mii de afecţiuni diferite.
S-a dovedit că cep135 este un numitor comun pentru genele cancerului din cele trei tulburări.
„Asta ne-a făcut să studiem expresiile genice ale diferitelor tipuri de cancer şi am aflat că cep135 este asociat cu o mortalitate ridicată în sarcom, dar şi în cancerul de vezică urinară. Sarcomul a fost deosebit de interesant, deoarece mulţi pacienţi cu sindromul Werner dezvoltă sarcom", explică prof. Morten Scheibye-Knudsen.
În cele din urmă, cercetătorii au căutat să identifice modalităţi de inhibare a sarcomului. Cep135 nu este o ţintă utilă, deoarece este o aşa-numită proteină structurală, care este dificil de ţintit. În schimb, cercetătorii au aflat că, prin inhibarea genei plk1, au reuşit să ţintească sarcomul.
„Studiul indică faptul că putem folosi bolile genetice care prezintă o îmbătrânire accelerată pentru a identifica noi ţinte de tratament. În acest studiu, am investigat cancerul, dar metoda poate fi utilizată, în principiu, pentru toate bolile legate de vârstă, cum ar fi demenţa, bolile cardiovasculare şi altele", a concluzionat profesorul Morten Scheibye-Knudsen.
