Parodontita e provocată de bacteriile orale și mai puțin de factori genetici

Parodontita e provocată de bacteriile orale și mai puțin de factori genetici
septembrie 13 11:30 2021 Timp citire articol: 3 minut(e)

Una dintre cauzele majore ale pierderii dinților este inflamația și slăbirea structurilor de susținere ale acestora cauzate de infecția bacteriană. Afecțiunea e cunoscută sub numele de parodontită.

Cavitatea bucală găzduiește o multitudine de microorganisme, inclusiv bacterii care, în general, mențin o relație simbiotică (reciproc avantajoasă), sau neutră cu gazda, dar sunt, de asemenea, capabile să inițieze multe boli.

Infecțiile bucale, printre care și parodontita, apar atunci când bacteriile prezente în cavitatea bucală se asociază în biofilme, un agregat de microorganisme în care celulele se alipesc una de alta și apoi de o suprafață.

Într-un studiu publicat de curând în International Journal of Environment and Public Health Research, un grup de cercetători condus de Naoki Toyama, asistent-profesor la Universitatea Okayama, din Japonia, dezvăluie descoperiri importante care ar putea oferi noi direcții și strategii de tratament pentru parodontită.

Știind că opțiunile de tratament disponibile în prezent se dovedesc de multe ori inadecvate, specialiștii și-au dorit să înțeleagă mai bine cum apare și cum se dezvoltă această boală a gingiilor.

Ei au pornit de la faptul că fiziologia unui individ afectează în mod direct dezvoltarea infecției, și că deosebirile genetice dintre gazde contribuie la diferențele de susceptibilitate ale agenților patogeni specifici și la șansa de a dezvolta anumite boli.

 ,,Mai multe studii privind parodontita au arătat că dezvoltarea bolii este asociată cu natura microbiomului oral, precum și cu polimorfismul genetic, cel mai frecvent tip de variație genetică în rândul oamenilor. Cu toate acestea, nu există niciun studiu care să evalueze simultan importanța acestor doi factori de risc în dezvoltarea bolii”, explică dr. Toyama motivele care au dus la această cercetare.

Astfel, în studiul lor echipa de specialiști s-a concentrat pe înțelegerea microbilor asociați cu prezența parodontitei și a factorilor genetici gazdă care ar putea facilita dezvoltarea afecțiunilor.

Ei au efectuat un studiu transversal în care au analizat genotipic 14.539 de participanți și au efectuat probe de salivă la 385 de participanți. Dintre aceștia au păstrat 22 de indivizi pentru analize statistice și, pe baza statutului lor parodontal, i-au împărțit în grupuri de “parodontită” și “control”.

Echipa a constatat că ,,β-diversitatea” microbilor, care se referă la raportul dintre diversitatea speciilor regionale și locale, a fost semnificativ diferită între parodontită și grupurile de control.

În plus, ei au atribuit parodontitei prezența speciilor de bacterii, P. gingivalis, și familiile bacteriene, Lactobacillaceae și Desulfobulbaceae.

În schimb, nu au găsit nicio legătură între polimorfismul genetic și parodontită. Luând în considerare aceste deducții, echipa a concluzionat că microbiomul oral afectează starea parodontitei mai mult decât o fac genele.

„Faptul că prevalența parodontitei este asociată cu microbiomul mai degrabă decât cu identitatea genetică a individului, ar trebui să motiveze clinicienii să acorde mai multă atenție compoziției microbiomului decât factorilor gazdă, în procedurile lor de diagnostic și de evaluare a bolii, și să proiecteze o strategie personalizată de tratament pentru parodontită“ spune doctorul Toyama.

Aceste constatări întăresc și mai mult importanța igienei orale și a curățării dinților în ținerea parodontitei la distanță.

Autor: Beatrice Popa

 

 

 

 

 

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu