Peste 4 milioane de decese din cauza Covid-19 pe plan mondial

Peste 4 milioane de decese din cauza Covid-19 pe plan mondial

Numărul de decese asociate cu Covid-19 confirmate oficial de la debutul pandemiei a depăşit miercuri pragul de 4 milioane, însă mulţi experţi consideră că numărul real de decese este mai mare din cauza subestimării datelor în multe state ale lumii. 

Cele mai multe decese au fost înregistrate până acum în Statele Unite (peste 606.000), Brazilia (528.000), India (405.000), Mexic (234.000) şi Peru (193.000), potrivit datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins.

Pragul de 4 milioane de decese a fost atins pe baza centralizării datelor din statele membre, însă atât Organţizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), cât şi mulţi experţi consideră că acest număr simbolic a fost, în realitate, atins de mult timp.

"Tocmai am trecut de pragul critic al celor patru milioane de decese provocate de Covid-19, un număr care, dar cu siguranţă, mai mic faţă de bilanţul real”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

China, de exemplu, a fost acuzată încă din luna martie 2020 că a subestimat numărul de decese din cauza Covid-19, însă şi alte ţări, precum Brazilia sau Rusia, anunţă cifre privite cu prudenţă de specialişti.

Acest deficit de transparenţă a redus încrederea comunităţii ştiinţifice în cifrele oficiale, cele mai mari suspiciuni fiind legate de zonele rurale din ţări în curs de dezvoltare precum India sau Brazilia, lipsite de asistenţă medicală adecvată.

Numărul deceselor din cauza Covid-19 continuă să crească în multe state ale lumii, pe fondul unei recrudescenţe a numărului de infectări asociate şi cu apariţia unor noi variante, mai contagioase, ale virusului SARS-CoV-2, cea mai îngrijorătoare fiind în prezent varianta delta (indiană).

viewscnt