Pfizer și BioNTech vor furniza Japoniei 120 de milioane de doze de vaccin anti-Covid-19 în primul semestru din 2021

Pfizer și BioNTech vor furniza Japoniei 120 de milioane de doze de vaccin anti-Covid-19 în primul semestru din 2021
iulie 31 14:49 2020 Timp citire articol: 1 minut(e)

Companiile Pfizer (SUA) și BioNTech (Germania) au ajuns la un acord cu guvernul de la Tokio pentru a furniza Japoniei 120 de milioane de doze de vaccin anti-Covid-19, în cazul în care acesta se va dovedi sigur și eficient și va fi aprobat, în prima jumătate a anului viitor. 

Anunțul a fost făcut vineri de cele două companii, care nu au furnizat detaliile financiare ale acordului. Este al doilea acord de acest tip încheiat de cele două companii, care dezvoltă în comun un vaccin pentru imunizarea împotriva infecției cu noul coronavirus.

Anterior, administrația SUA a semnat un acord similar cu Pfizer/BioNtech, pentru furnizarea a 100 de milioane de doze de vaccin pentru 2 miliarde de dolari – ceea ce înseamnă un preț de 39 de dolari pentru 2 doze de vaccin necesare imunizării unei persoane.

Săptămâna aceasta, BioNTech și Pfizer au demarat un amplu studiu clinic de faza a III-a, cu 30.000 de voluntari, decisiv pentru evaluarea siguranței și eficienței și pentru o eventuală aprobsre din partea autorităților de reglementare.

În cazu l în care rezultatele studiului clinic sunt pozitive, cele două companii vor depune cererea de aprobare a vaccinului în luna octombrie 2020, potrivit estimărilor actuale.

Vaccinul a fost dezvoltat de BioNTech și Pfizer folosind tehnologia mARN – care folosește material genetic al virusului, sau ARN mesager, pentru a declanșa reacția sistemului imunitar. Această tehnologie permite dezvoltarea și producerea vaccinurilor într-un timp mai scurt.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu