Piața serviciilor medicale private din România rămâne atractivă pentru investiții, în ciuda pandemiei. Ce spun investitorii

Piața serviciilor medicale private din România rămâne atractivă pentru investiții, în ciuda pandemiei. Ce spun investitorii
februarie 02 16:18 2021 Timp citire articol: 7 minut(e)

Pandemia de Covid-19 a avut un impact sensibil asupra furnizorilor de servicii medicale private din România. Cu toate acestea, serviciile private de sănătate rămân atractive pentru investiții, având un potențial ridicat de creștere, spun jucătorii din domeniu. 

Furnizorii privați de servicii medicale au înregistrat creșteri semnificative ale activității în ultimii ani, cu două cifre, pe fondul creșterii puterii de cumpărare și a interesului unui număr tot mai mare de persoane din clasa medie pentru serviciilor de îngrijire furnizate.

În plus, ultimii ani au adus o creștere sensibilă a numărului de achiziții și fuziuni, o situație firească după ani de creștere accelerată. Tendința, chiar dacă afectată de pandemie, rămâne de interes ridicat pentru investiții în domeniu, potrivit jucătorilor din piață.

“Piața de servicii medicale din România a atras dintotdeauna atenția fondurilor private equity, dar și a investitorilor pe piața de capital. A devenit acum, însă, și mai interesantă datorită demersurilor constante de specializare a pieței medicale și a apariției unor jucători importanți de nișă, actuali sau potențiali lideri pe segmentul lor”, a declarat pentru 360medical.ro Andrei Gemeneanu, managing partner la Morphosis Capital, un fond românesc de private equity foarte activ pe această piață în ultima perioadă.

În septembrie 2020, Morphosis Capital a cumpărat rețeaua de clinici medicale Medima Health din București, specializată în imagistică și radiologie. În urma tranzacției, Morphosis a preluat pachetul majoritar în Medima Health de la prof. univ. dr. Gheorghe Iana și de la managerul Vlad Ardeleanu, coacționari ai centrului, și a format un parteneriat strategic cu aceștia.

Ulterior, fondul a investit în Clinicile Dentare Dr. Leahu, liderul pieței de stomatologie în România din punct de vedere al numărului de scaune.

POTENȚIAL RIDICAT

Investițiile în piața serviciilor medicale sunt un domeniu aparte, care necesită o bună studiere a sectorului. Cu toate acestea, mai ales în state cu un ritm ridicat de dezvoltare precum România, potențialul este uriaș.

Astfel, studiile realizate la nivel global arată că cele mai importante priorități viitoare pentru venitul disponibil al consumatorilor sunt investițiile în zona medicală și de well-being, o tendință pe care actuala pandemie Covid-19 o poate accelera.

“România se află încă printre ultimele țări din UE din punct de vedere al consumului per capita, cu 42% sub media europeană în ceea ce privește orice tip de servicii medicale, fie că vorbim despre radiologie, stomatologie sau altele, iar incidența bolilor grave care pun în pericol viața oamenilor rămâne foarte mare. Astfel, noi nu vedem doar o oportunitate aici, ci și o datorie de a investi și de a contribui astfel la rezolvarea acestei discrepanțe”, a menționat Andrei Gemeneanu.

“Am auzit în trecut opinii ale altor investitori activi în sectorul sănătății, conform cărora poate fi dificil să lucrezi cu medicii. Experiența noastră e însă pozitivă, poate și pentru că am căutat parteneri în medici, care reușesc să abordeze provocările atât din perspectiva medicală – în concordanță cu jurământul profesiei lor – cât și din perspectiva antreprenorială”, a completat managerul.

Investitorii avertizează, totuși, că un furnizor de servicii private de sănătate trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a deveni atractiv pentru investitori.

“Credem că, pentru a avea un impact real asupra societății, companiile din sectorul medical trebuie să fie sau să aibă capacitatea de a deveni scalabile. Doar așa avem ocazia să democratizăm accesul la servicii medicale de calitate și la prețuri convenabile pentru populația generală”, a mai spus managerul Morphosis Capital.

Antreprenorii din domeniul serviciilor medicale private trebuie să înțeleagă, de asemenea, că investitorii de tip private equity fac astfel de investiții pentru a crește afacerea și a obține un câștig, investițiile fiind, în general, pentru câțiva ani.

În cazul Morphosis, de exemplu, perspectiva de “exit” este gândită la patru sau cinci ani de la investiția inițială. “Cu toate acestea, ne permitem flexibilitate în ceea ce privește programarea unui exit pentru a ne asigura că strategia inițială a fost implementată și planul de business a fost livrat”, arată Andrei Gemeneanu

IMPACTUL PANDEMIEI

Pandemia de Covid-19 a afectat activitatea multor furnizări privați de servicii de sănătate, ca urmare atât a restricțiilor introduse de autorități, cât și a temerilor pacienților, care au amânat sau renunțat la multe servicii de sănătate de temă de a nu se infecta.

Unul dintre efecte a fost reducerea investițiilor, cel puțin pe termen scurt, și a planurilor de extindere. Grupul suedez de servicii medicale Medicover, cu o prezență extinsă pe piața Românească, a redus investițiile chiar la debutul pandemiei, pentru a face față situației.

Totuși, impactul a fost diferit de la sector la sector, printre cele mai afectate domenii fiind cel al serviciilor stomatologice.

“S-a resimțit o scădere semnificativă la nivelul întregii industrii, generată mai ales de măsurile guvernamentale din primăvara acestui an: închiderea cabinetelor stomatologice în perioada stării de urgență a determinat pierderi de 20-30% în piață”, a declarat Ionuț Leahu, medic stomatologi și fondator al rețelei de clinici dentare Dr. Leahu, pentru 360medical.ro.

“Noi ne-am asumat să asigurăm serviciile de urgență pe parcursul celor două luni, însă am resimțit, chiar și așa, limitarea activității – am fost nevoiți să susținem costuri operaționale fără sa avem încasări și pierderile s-au ridicat la 800.000 de euro”, a completat antreprenorul.

Estimările din piață arată că măsurile din prima jumătate a anului asupra celor mai importanță 35 de jucători din piața stomatologică din România, care acoperă aproape jumătate din veniturile din industrie, au avut un impact semnificativ, generând o scădere cumulată de peste 22% a cifrei de afaceri.

Clinicile stomatologice au fost afectate și de creșterea costurilor, mai ales în prima parte a pandemiei.

“La firul ierbii, debutul pandemiei a însemnat creșterea substanțială a costurilor cu materialele de protecție, chiar și cu 300% în ce privește măștile și mănușile de protecție. În momentul în care s-au introdus măsurile suplimentare de dezinfectare a cabinetelor, le-a redus aproape la jumătate timpul de lucru, ceea ce a avariat serios încasările”, a menționat Ionuț Leahu.

Efectul a fost, însă, diferit asupra cabinetelor în funcție de dimensiunea lor, cele mai afectate fiind cele mai mici, cu capacitate mai redusă de adaptare la noile măsuri.

“Din fericire, noi am deschis în rețea clinici care ai între opt și 12 cabinete, deci medicii n-au fost nevoiți să aștepte câte o jumătate de oră, cel puțin, între programări, ci s-au putut muta dintr-un cabinet în altul”, a mai spus Ionuț Leahu.

ESTIMĂRI PENTRU VIITOR: INOVAȚIE ȘI CONSOLIDARE

Pe termen scurt, furnizorii privați de servicii de sănătate au optat pentru strategii de adaptare la noua situație, prin lansarea de servicii țintite.

Medicover a dezvoltat un nou serviciu, numit MediCall, prin care oferă pacienților întâlniri video cu medici pentru opinii specializate, în timp ce  Sanador a lansat platforma Dr. Sanador- Consultații Medicale Online, ce permite o interacțiune virtuală live cu medicii săi în contextul măsurilor de securitate anunțate de autorități pentru populația României.

Pe termen mai lung, inovația și investițiile în medici și în tehnologie medicală ar putea, însă, să fie pariul câștigător, pe o piață cu o concurență în creștere.

Medicii de la Spitalul Clinic Sanador, de exemplu, au fînceput să efectueze în 2020  intervenții urologice avansate cu ajutorul sistemului da Vinci Xi, incluzând mai multe nefrectomii parțiale și prostatectomii radicale. Astfel de investiții vor continua, pe măsură ce concurența între furnizorii de servicii medicale se va acutiza.

O altă tendință – evidentă încă înainte de pandemie, dar care ar putea aceelera în anii următori tocmai ca urmare a crizei sanitare – este de consolidare a pieței, prin fuziuni și achiziții.

“Cred că efectele imediate ale măsurilor de restricție impuse în timpul pandemiei se vor resimți în business-urile din industrie direct proporțional cu gradul de consolidare a acestora. Medicii vor fi interesați să lucreze în echipe și clinici mai mari, o să investească mai mult în infrastructură și dezvoltare profesională, în calitatea tratamentelor oferite”, estimează Ionuț Leahu.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu