Pentru prima dată, oamenii de ştiinţă au dovezi că factorii poluanţi din aer reprezintă un contributor major la deteriorarea oaselor.
Un nou studiu raportează o legătură îngrijorătoare între nivelurile ridicate de poluare atmosferică şi pierderea osoasă rapidă prin osteoporoză, o afecţiune cronică a scheletului care face ca oasele să fie mai fragile şi mai predispuse la rupere.
Riscul de osteoporoză creşte odată cu vârsta şi este deosebit de frecvent la femeile aflate la postmenopauză.
În recentul studiu, au fost adunate date despre un grup divers de 9.041 de femei aflate la postmenopauză pe parcursul a 6 ani, iar cercetătorii au analizat în special densitatea minerală osoasă: un indicator indirect al osteoporozei şi al riscului de fractură.
Utilizând adresa de domiciliu, pentru a estima oxidul de azot, dioxidul de azot, dioxidul de sulf şi particulele PM10 (poluare mai mică de 10 micrometri, diametrul unui globule roşii), cercetătorii au descoperit că, pe măsură ce poluarea a crescut, densitatea minerală osoasă a scăzut în toate zonele osoase din organism - inclusiv la nivelul gâtului, al coloanei vertebrale şi al şoldului.
„Constatările noastre confirmă faptul că o calitate slabă a aerului poate fi un factor de risc pentru pierderea de masă osoasă, independent de factorii socio-economici sau demografici”, spune cercetătorul Diddier Prada, de la universitatea Columbia, din New York.
Studiile anterioare au arătat o asociere între poluare (o calitate mai proastă a aerului) şi un risc mai mare de fracturi osoase, precum şi o pierdere osoasă mai mare, în timp.
Recenta cercetare adaugă date despre femeile aflate la postmenopauză, în special, şi despre diferite amestecuri de poluare din aer.
Echipa de la Columbia a evidenţiat, în special, legătura dintre azot şi coloana vertebrală.
O creştere de 10% a acestui tip de poluare în decurs de 3 ani a fost asociată cu o pierdere medie anuală de 1,22% în densitatea minerală osoasă a coloanei lombare, de două ori mai mare decât cea calculată de echipă în cazul îmbătrânirii normale.
Potrivit cercetătorilor, acest lucru se datorează, cel mai probabil, morţii celulelor osoase cauzată de mecanisme care includ stresul oxidativ, în care moleculele toxice din mediul înconjurător provoacă daune organismului.
„Pentru prima dată, avem dovezi că oxizii de azot, în special, sunt un contributor major la deteriorarea oaselor şi că unul dintre locurile cele mai susceptibile la această deteriorare este coloana lombară”, spune Prada.
Studiul nu este suficient de unul singur pentru a dovedi o relaţie de cauzalitate, respectiv faptul că poluarea aerului duce în mod cert la pierderea osoasă dar, având în vedere volumul de cercetări, pare a fi o ipoteză din ce în ce mai plauzibilă.
De asemenea, merită reţinut faptul că, deşi acest studiu a analizat în special femei aflate la postmenopauză, participanţii implicaţi au acoperit o gamă largă de grupuri etnice, zone de locuit, stiluri de viaţă şi medii socio-economice, ceea ce face mai probabil ca nivelurile de poluare să fie, într-adevăr, cauza de bază a pierderii osoase.
Oamenii de ştiinţă spun că este necesar să se facă eforturi suplimentare pentru reducerea poluării aerului, traficul de exemplu, fiind un producător major de oxizi de azot, şi de asemenea, pentru detectarea persoanelor care ar putea fi mai vulnerabile, inclusiv a celor cu osteoporoză.
„Îmbunătăţirea expunerii la poluarea atmosferică, în special la oxizii de azot, va reduce deteriorarea oaselor la femeile aflate la postmenopauză, va preveni fracturile osoase şi va reduce povara costurilor de sănătate asociate cu osteoporoza în rândul femeilor aflate la postmenopauză”, concluzionează epigeneticianul Andrea Baccarelli, de la Columbia.
Cercetarea a fost publicată, pe 14 februarie, în eClinicalMedicine.
