Premieră: Cinci pacienți cu tumori cerebrale din România au câștigat în instanță dreptul la tratament off-label in regim compensat 100%
Cinci pacienți cu tumori cerebrale din România au câștigat în instanță dreptul la tratament pentru indicații terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produselor (off-label) in regim compensat 100%, a anunțat vineri Alianța Pacienților Cronici din România (APCR).
Cei cinci pacienți au câștigat prin ordonanța președințială.
“Printr-o hotărâre judecătorească pronunțată pe 28 mai 2019, Curtea de Apel București a obligat Guvernul Romaniei, Ministerul Sănătății, CNAS, și ANMDM sa le asigure celor 5 pacienți cu tumori cerebrale tratament gratuit cu un medicament în regim off-label”, a precizat APCR.
Decizia instanței a venit în condițiile în care România nu are încă o legislație pentru decontarea medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produselor (off-label).
Recent, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că legislația pentru decontarea medicamentelor off-label va fi introdusă anul acesta.
În prezent, lista de medicamente compensate și gratuite din România nu include medicamente care se utilizează off-label pentru o anumită afecțiune, deoarece un criteriu de bază este prevederea indicației terapeutice respective în rezumatul caracteristicilor produsului.
În septembrie 2018, Ministerul Sănătății a elaborat un proiect de ordin în care a propus constituirea unei comisii care să aprobe decontarea medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produselor (off-label).
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.