Prețurile medicamentelor au crescut în România cu 2% în primele 8 luni din acest an

Prețurile medicamentelor au crescut în România cu 2% în primele 8 luni din acest an
septembrie 11 10:13 2019 2 minut(e)

Prețurile medicamentelor au crescut în România cu 2%, în medie, în primele opt luni ale acestui an, cel mai mare avans din ultimii opt ani, arată calculele 360medical.ro pe baza datelor oficiale.

Totuși, prețurile medicamentelor au crescut într-un ritm mai lent decât rata inflației, care a fost de 2,83% în primele opt luni (august 2019 față de decembrie 2018).

Astfel, prețurile medii ale medicamentelor din România au crescut cumulat cu 2% în perioada ianuarie-august 2019 comparativ cu finalul anului trecut, după un avans de 0,23% în ianuarie, 0,55% în februarie, 0,41% în martie, 0,23% în aprilie, 0,05% în mai, 0,23% în iunie, 0,22% în iulie și 0,07% în august, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).

Evoluția vine după o perioadă de opt ani în care prețurile medicamentelor din România au înregistrat fie creșteri modeste (de sub 0,6% într-un an), fie scăderi.

Astfel, în 2011, prețurile medicamentelor au scăzut, în medie, cu 0,22% (decembrie 2011 față de decembrie 2010), în 2012 prețurile s-au majorat, în medie, cu 0,57%, în timp ce în 2013 prețurile medicamentelor au urcat cu 0,59%.

Ulterior, în 2014, prețurile au urcat cu 0,34%, iar în 2015 au scăzut, în medie, cu 3,9%.

În ultimii trei ani, prețurile medicamentelor au continuat să înregistreze fluctuații minore. Astfel, în 2016, prețurile medicamentelor au crescut cu 0,20%, în 2017 prețurile s-au redus, în medie, cu 0,02%, în timp ce în 2018, prețurile medicamentelor au urcat cu 0,49%.

Ultimul an în care România a înregistrat o creștere semnificativă a prețurilor medicamentelor a fost 2010, când prețurile au urcat, în medie, cu 7,86% față de anul anterior (decembrie 2010/decembrie 2009).

Prețurile medicamentelor sunt reglementate în România, ca și în restul Uniunii Europene, ceea ce reduce variațiile de costuri.

Noi prețuri în Canamed

Ordinul Ministrului Sănătății prin care s-a realizat prima corecție a prețurilor din Canamed după 2015, care se aplică de la 1 ianuarie 2019, a fost publicat în Monitorul Oficial în 22 noiembrie 2018.

Anexa 1 ordinului, care cuprinde prețurile din Canamed, include acum peste 6.000 de produse. Anexele 2 și 3 cuprind prețurile de referință pentru medicamentele generice și inovative.

Forma finală a ordinului publicat în 22 noiembrie a fost realizată după ce reprezentanții ministerului au discutat câteva luni cu reprezentanții producătorilor de medicamente despre corecția prețurilor din Canamed.

Noile prețuri rămân în vigoare timp de un an, până la data de 1 ianuarie 2020, arată ordinul.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță! Adresa de e-mail nu va fi publicată. Datele introduse nu vor fi distribuite către terți.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.