Primul registru naţional post-infarct miocardic acut, înfiinţat la Institutul Inimii din Cluj cu fonduri norvegiene

Primul registru naţional post-infarct miocardic acut, înfiinţat la Institutul Inimii din Cluj cu fonduri norvegiene
noiembrie 25 13:36 2019
Articol scris de:
Timp citire articol: 1 minut(e)

Institutul Inimii ”Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca va înfiinţa primul registru naţional post-infarct miocardic acut, pentru prevenirea insuficienţei cardiace, cu fonduri norvegiene în valoare de 2,5 milioane de euro.

Institutul a câştigat un proiect cu fonduri norvegiene de importanţă strategică naţională.

“România este lider în mortalitatea cardio-vasculară şi vrem să vedem de ce e mai mare la noi decât în alte părţi. Proiectul implică o colaborare între Institutul Inimii Cluj-Napoca, Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Oradea. Dorim să punem bolnavii cu infarct miocardic acut într-o platformă, să facem analize statistice şi să urmărim factorii de risc”, a afirmat profesorul Adrian Iancu de la Institutul Inimii “Niculae Stăncioiu”, citat de Agerpres.

“Vrem să vedem ce anume a determinat această maladie, cum putem preveni repetarea ei, deoarece sunt bolnavi care, după un an, mai fac un infarct. Proiectul, în valoare de 2,5 milioane de euro, este finanţat din fonduri norvegiene nerambursabile şi sperăm ca acest registru să găzduiască 4.000-4.500 de bolnavi”, a completat profesorul.

În cadrul proiectului va fi achiziţionat şi un RMN special pentru inimă, în valoare de 1 milion de euro, precum şi un dispozitiv-inimă artificială, care va sta câteva zile în inima pacientului şi va pompa sânge din ventriculul rămas fără puterea necesară.

“În acest fel va creşte debitul cardiac cu 3,5 litri/minut, ceea ce este foarte mult, şi va permite ca bolnavii să ajungă pe masa de operaţie şi să li se implanteze un stent”, a mai spus Adrian Iancu.

La proiect participă Haukeland University Hospital din Bergen şi University Hospital of North Norway, Tromso, Norvegia, ţară care are cele mai bine puse la punct astfel de registre din lume.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu