Probleme în finanţarea cheltuielilor de sănătate: guvernul a redus subvenţia către FNUASS, pe fondul crizei bugetare

Probleme în finanţarea cheltuielilor de sănătate: guvernul a redus subvenţia către FNUASS, pe fondul crizei bugetare

Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) reprezintă principala sursă de finanţare a programelor publice de sănătate din România şi unul dintre cele mai mari bugete publice din ţara noastră. Anul trecut, fondul a înregistrat un nivel-record al cheltuielilor, de 54,9 miliarde lei (circa 11 miliarde euro), însă a fost susţinut prin subvenţii de peste 11 miliarde lei de la bugetul de stat. În acest an, situaţia FNUASS s-a agravat, în condiţiile în care cheltuielile au crescut mai repede decât veniturile în primele 7 luni, iar guvernul a redus subvenţiile către fond, în condiţiile crizei bugetare. 

Astfel, în primele 7 luni din 2023, fondul a înregistrat venituri totale de 31,34 miliarde lei (11,1 miliarde euro), în creştere cu 7,2% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, când încasările au fost de 29,23 miliarde lei.

Din venituri, o sumă de 3,7 miliarde lei a provenit din subvenţii de la bugetul de stat, în scădere cu 703 milioane lei, de la 4,4 miliarde lei în perioada similară din 2022.

Fondul a fost alimentat în primele 7 luni ale anului în principal din contribuţiile de asigurări de sănătate plătite de asiguraţi şi angajatori, în valoare totală de 25,46 miliarde lei, în creştere cu 10,4% faţă de ianuarie-iulie 2022.

De asemenea, veniturile din taxe (în principal taxa clawback) au crescut în primele 7 luni din acest an cu 22% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, până la 2,13 miliarde lei.

Cheltuielile au fost tot de 35,05 miliarde de lei, mai mari cu 8,2% faţă de nivelul din primele şapte luni din 2022.

În aceste condiţii, fondul a înregistrat un deficit de 3,7 miliarde lei în perioada ianuarie-iulie 2023, în creştere de la 3,15 miliarde lei în aceeaşi perioadă din 2022.

În 2023, bugetul FNUASS este estimat să scadă până la 54,15 miliarde lei, de la 54,86 miliarde lei în 2022, însă evoluţia din primele 7 luni face dificilă atingerea ţintei fără a reduce semnificativ anumite costuri decontate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Din FNUASS sunt finanţate programele naţionale de sănătate curative din România, în timp ce programele naţionale de sănătate publică sunt finanţate de Ministerul Sănătăţii.

Aceste programe au fost reorganizate în martie 2022, fiind aprobate 13 programe naţionale de sănătate publică şi 15 programe naţionale de sănătate curative.

viewscnt