Producția farmaceutică din România își menține tendința de creștere, pe fondul cererii externe ridicate
Industria farmaceutică din România, care include în principal producători de medicamente generice, a înregistrat o creștere a producției pentru a patra lună la rând în noiembrie, susținută de cererea mai mare pentru export.
Datele oficiale consultate de 360medical.ro arată că fabricile de medicamente au majorat producția în a 11-a lună a anului trecut cu 3,9%% față de noiembrie 2019 (serie brută).
Creșterea producției are loc după un avans considerabil înregistrat începând din ultima lună a verii.
În urma avansului din perioada august-noiembrie, producția din primele 11 luni ale anului 2020 din sectorul “fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice” a crescut cu 6,2% față de primele 11 luni din 2019 – o evoluție mult mai bună decât a producției industriale românești în ansamblu, care a scăzut cu 10,2% față de perioada ianuarie-noiembrie 2019.
EXPLICAȚIILE INDUSTRIEI
În toamna anului trecut, Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) a anunțat că producătorii de medicamente din țară au primit comenzi de la export de până la 10 ori mai mari începând din lunile iulie și august 2020. În același timp, producătorii nu au primit comenzi de la autoritățile din România.
Potrivit patronatului, ţările europene și-au făcut stocuri substanţiale de medicamente utilizate în răceală şi gripă, de produse injectabile de urgenţă utilizate în secţiile de terapie intensivă, precum şi de antivirale care demonstrează rezultate promiţătoare în tratamentul Covid-19.
“Încă din lunile iulie şi august producătorii de medicamente din România au primit comenzi de la export de până la 10 ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019, semn că ţările destinatare îşi fac stocuri strategice pentru a trece peste pericolele din toamna şi iarna aceasta”, preciza directorul executiv PRIMER, dr. Dragoş Damian.
Astfel, țări din Uniunea Europeană precum Spania, Portugalia, Germania, Suedia, Ţările Baltice sau Italia, dar şi țări din fostul spaţiu sovietic şi Asia comandă cantităţi suplimentare de medicamente utilizate în tratamentul simptomelor răcelii, gripei şi infecţiei cu SARS-CoV-2 cum ar fi paracetamol şi ibuprofen, dar şi medicamente injectabile utilizate în secţiile de terapie intensivă – antibiotice, analgezice, adrenalină, sedative, anticoagulante, relaxante musculare, soluţii perfuzabile.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.