Producția farmaceutică din România, scădere importantă la început de 2024

Producția farmaceutică din România, scădere importantă la început de 2024
aprilie 15 11:07 2024
Articol scris de:
Timp citire articol: 1 minut(e)

Industria farmaceutică din România, care include în principal producători de medicamente generice, a început anul 2024 în scădere puternică față de aceeași perioadă a anului precedent. 

Datele oficiale consultate de 360medical.ro arată că, în primele două luni din 2024, fabricile de medicamente și-au redus producția cu 13,7% față de perioada ianuarie-februarie 2023.

Evoluția a fost determinată de scăderea producției cu 19,5% în februarie 2024 față de aceeași lună din anul precedent.

Reducerea de la începutul anului 2024 are loc după o scădere de 1,5% a producției farmaceutice din România în 2023 față de anul precedent.

România are un deficit istoric în comerțul exterior cu produse farmaceutice, în condițiile în care exportă medicamente generice ieftine și importă cantități mari de produse – inclusiv inovative, mult mai scumpe.

Ultimele statistici oficiale arată că, în 2023, importurile de produse farmaceutice a ajuns la un nivel-record, de peste 5 miliarde de euro, în timp ce exporturile au fost de peste 4 ori mai mici

La începutul anului trecut, Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) anunța că producătorii au crescut producția de medicamente antitermice, antivirale și antibiotice, pentru a acoperi cererea crescută.

Aceeași organizație a avertizat, totuși, că România se confruntă cu una dintre cele mai grave situații din Uniunea Europeană în ceea ce privește producția locală de medicamente, fiind vulnerabilă și dependentă de importuri după închiderea multor fabrici de substanțe active după 1990.

PRIMER consideră că este nevoie de relansarea producției de materii prime din sectorul farmaceutic în țara noastră, iar pentru acest lucru este necesar un schimb de experiență cu marii producători din India.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu