Prof. dr. Cristian Apetrei: Din păcate, România nu are încă o lege a vaccinării obligatorii

Prof. dr. Cristian Apetrei: Din păcate, România nu are încă o lege a vaccinării obligatorii

De mai bine de 3,5 ani Legea vaccinării întârzie în Parlament, în condiţiile în care ultimii doi ani aflaţi sub semnul pandemiei de COVID-19 au dovedit importanţa vaccinării şi necesităţii unei astfel de legi. Renumitul profesor român de Boli Infecţioase şi Microbiologie de la Universitatea Pittsburgh, Cristian Apetrei, referindu-se la vaccinuri şi vaccinare a atras atenţia că ,,din păcate, România nu are încă o lege a vaccinării obligatorii. Dacă actualii guvernanţi nu se vor grăbi, s-ar putea ca, în legislativul viitor, nişte parlamentari mult mai inteligenţi să scoată vaccinurile chiar în afara legii”.

Profesorul român stabilit în SUA a scris într-o postare pe facebook despre variolă, o boală mai severă decât COVID-19, cu 30% mortalitate,  care a fost eradicată cu ajutorul vaccinării, prevenindu-se astfel vreo 200 de milioane de decese pe plan mondial. În opinia sa, rolul vaccinării nu se rezumă doar la a rezolva pandemia actuală de COVID-19, ci şi potenţialele epidemii viitoare de poliomielită, rujeolă, oreion sau rubeolă, toate evitabile prin vaccinuri.

Prof. univ. dr. Cristian Apetrei a precizat că România avea probleme cu acoperirea vaccinală încă dinainte de pandemie, exemplificând cu evoluţia rujeolei în anul 1998 când s-au înregistrat în lume vreo 5.000 de cazuri de rujeolă, iar în judeţul Botoşani vreo 2500.

,,Situaţia a continuat, iar în anii 2000 am avut câteva izbucniri severe, datorate unei acoperiri vaccinale insuficiente. Imaginaţi-vă cum vor arăta anii următori, când toţi virologii actuali vor refuza să-şi vaccineze copiii!”, a scris infecţionistul.

Medicul a ţinut să precizeze că în cursul ultimilor 120 de ani, vaccinurile au prevenit, numai în Statele Unite, între 76 si 120 de milioane de decese, arătând totodată că efectele vaccinurilor se văd în timp, motiv pentru care programele naţionale sunt atât de importante.

Dr. Laszlo Attila, secretar în cadrul Comisiei de Sănătate din Senat, a declarat pentru 360medical.ro că ,,adoptarea Legii vaccinării în România este o chestiune de voinţă politică” şi că această lege ar trebui să fie printre primele din 2022 ce ar trebui adoptate.

viewscnt