Prof. univ. dr. Cornelia Bala: Putem preveni amputațiile printr-o bună educație a persoanelor cu diabet

Prof. univ. dr. Cornelia Bala: Putem preveni amputațiile printr-o bună educație a persoanelor cu diabet
octombrie 03 14:29 2022 Timp citire articol: 2 minut(e)

Multe amputații din cauza complicațiilor diabetului pot fi prevenite printr-o bună educație a pacienților, a declarat prof. univ. dr. Cornelia Bala, președinte Asociația Română de Educație în Diabet, la evenimentul de lansare ”Stand up for your feet!”, o campanie de conștientizare a neuropatiei diabetice organizată de Wörwag Pharma România.

“În ceea ce privește neuropatia diabetică, dar nu numai, educația terapeutică (…) este extrem de importantă și sunt foarte multe situații în care alte mijloace terapeutice, medicamentoase sau chirurgicale, sunt insuficiente sau nu pot fi aplicate”, a afirmat prof. Cornelia Bala.

“Atunci, într-un procent semnificativ, putem preveni amputațiile printr-o bună educație a persoanelor cu diabet, care îmbracă mai multe aspecte, pornind de la diagnosticul precoce al neuropatiei diabetice și continuând cu (…) deprinderile de care persoanele cu diabet au nevoie”, a completat președintele Asociației Române de Educație în Diabet.

Medicul a vorbit și despre tehnicile de îngrijire a piciorului diabetic, pentru prevenirea leziunilor care pot duce la infecții foarte periculoase și amputații.

“Se pot transforma în adevărate drame, care înseamnă infecții severe, amenințătoare de viață și care impun uneori amputații de nivel înalt, ceea ce afectează foarte mult calitatea vieții și speranța de viață”, a explicat prof. Cornelia Bala.

Asociația Română de Educație în Diabet este parteneră cu Societatea de Neuropatie Diabetică din România în proiecte pentru prevenirea complicațiilor neuropatiei diabetice, aducând expertiză specifică privind tehnicile de educație.

“Asociația Americană de Diabet consideră că un program eficient de educație terapeutică adresat diabetului în general, nu doar neuropatiei, ar însemna o formare inițială de 10 ore pentru fiecare persoană cu diabet”, a menționat prof. Cornelia Bala.

Acest lucru “presupune o mobilizare de resurse umane pe care niciun sistem de sănătate nu și-l permite. Astfel, aceste campanii care au o temă țintită, care poate însemna reducerea prevalenței amputațiilor la persoanele cu diabet din România, nu pot fi decât benefice”, a mai spus medicul.

Datele oficiale arată că în România s-a înregistrat o creștere alarmantă a numărului de pacienți cu diabet. În prezent, numărul pacienților care beneficiază de tratament în cadrul programului național de diabet a ajuns la circa 1,3 milioane, în timp ce bugetul consumat pentru medicamente s-a dublat în ultimii 5 ani.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu