Prof. univ. dr. Dragoș Vinereanu, despre obligativitatea testării Covid-19 a pacienților cardiovasculari la internarea în spital

Prof. univ. dr. Dragoș Vinereanu, despre obligativitatea testării Covid-19 a pacienților cardiovasculari la internarea în spital
mai 20 16:01 2020 Timp citire articol: 4 minut(e)

Bolile cardiovasculare reprezintă un risc major pentru infecția cu SARS-CoV-2. În prezent, între 10 și 12% dintre infecțiile cu coronavirus sunt asociate cu boli cardiovasculare. Mai mult, orice patologie cardiovasculară se poate decompensa în urma infecției cu SARS-CoV-2, atrage atenția Societatea Română de Cardiologie (SRC). În opinia prof. univ. dr. Dragoș Vinereanu, președintele SRC, esre necesar ca pacienții cu boli cardiovasculare să fie testați obligatoriu pentru Covid-19 la internarea în spital.

În momentul de față camerele de gardă ale spitalelor se confruntă cu o avalanșă de cazuri cardiovasculare, cele mai multe dintre ele cu evoluție complicată, spun mediciii cardiologi.

,,În ultima vreme, din cauza temerii populației de a fi infectată în spital, datorită faptului că s-au redus foarte mult așa zisele internări elective (s-au internat în special urgențele), a existat o reducere a numărului de pacienți cu patologie cardiovasculară care s-a adresat spitalelor din România. A fost o cerință obligatorie și o recomandare imperioasă a Societății Române de Cardiologie către medici, către pacienți ca să nu întârzie prezentarea la medic fiindcă orice întârziere poate determina consecințe extrem de grave din punct de vedere al patologiei pacienților și a vieții pacienților. Lucrurile s-au remediat în ultimele zile. Odată ce s-a terminat starea de urgență și s-a trecut la starea de alertă, dintr-o dată tot sistemul medical se redirecționează de la pacienții care reprezentau urgențe spre pacienții care reprezintă urgențe amânate sau pacienți cronici”, a precizat prof.univ. dr. Dragoș Vinereanu.

Președintele Societății Române de Cardiologie, în cadrul dezbaterii online ,,Hipertensiunea arterială, nevoi si acțiuni pentru starea de sănătate a populației”, organizată cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hipertensiunii Arteriale. În perioada stării de urgență, în spitalele publice și private de cardiologie din țară, rata internărilor a scăzut sub 30%, una din explicații fiind pandemia COVID-19.

,,Mai toate centrele mari de cardiologie intervențională din Europa și din Statele Unite au relatat o reducere cu până la 40% a numărului de pacienți care s-a prezentat cu această patologie.

Recomandările Societății Europene de Hipertensiune și a Societății Europene de Cardiologie de a utiliza într-o măsură mult mai mare autodeterminarea tensiunii arteriale la domiciliu ne-au ajutat să folosim telemedicina și să le oferim pacienților noștri recomandări privind modularea tratamentului și eventuale modificări sau măsuri care ar trebui luate”, a spus prof. dr. Doina Dimulescu, președintele Societății Române de Hipertensiune.

Medicul a subliniat că fenomenul reducerii prezentării pacienților către spital s-a remarcat în primul rând cu privire la infarctul miocardic acut, dar în opinia sa lucrurile se vor schimba în următoarea perioadă.

,,Acum la camerele de gardă din spital și la cabinete este o avalanșă de cazuri cu care nu am putut lua legătura, de pacienți cu evoluție complicată, care au comorbidități și care stând acasă au avut ceva mai multe complicații. Vom vedea la sfârșitul anului în ce măsură aceste întârzieri de prezentare și pierderi de momente de intervenție terapeutică se vor traduce în creșteri de mortalitate”, a afirmat prof. dr. Doina Dimulescu.

În România, mortalitatea prin boli cardiovasculare, de 3 ori mai mare decât cea provocată de cancer

Președintele SRC susține că între 10 și 12% dintre infecțiile cu SarsCov2 se datorează bolilor cardiovasculare, hipertensiunea arterială reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de risc, în timp ce cancerul este implicat în doar 6% dintre aceste cazuri. Bolile cardiovasculare reprezintă principala complicație a infecțiilor Covid-19, răspunzând de 70% dintre comorbiditățile prin care pacienții Covid-19 decedează. În condiția specială generată de  infecția cu SarsCov2, Societatea Română de Cardiologie solicită Ministerului Sănătății ca bolile cardiovasculare să fie incluse pe lista patologiilor care trebuie testate pentru COVID-19 la internarea pacienților în spital.

,,Noi am făcut un demers către Direcția de Sănătate Publică și către Ministerul Sănătății în așa fel încât să fim incluși pe lista patologiilor care trebuie obligatoriu testate la internarea în spital și să avem finanțare corespunzătoare în acest sens. Deocamdată nu suntem pe această listă”, a atras atenția prof. dr. Dragoș Vinereanu, în cadrul dezbaterii organizate de  Societatea Română de Cardiologie, pe care 360medical.ro a transmis-o live pe pagina de facebook.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu