Prof. univ. dr. Mirela Manea participă la Mental Health360: Depresia nu se oprește doar la cap!

Prof. univ. dr. Mirela Manea participă la Mental Health360: Depresia nu se oprește doar la cap!
septembrie 29 10:28 2022
Articol scris de:
Timp citire articol: 2 minut(e)

Organizația Mondială a Sănătății estimează că peste 40 de milioane de persoane din Uniunea Europeană suferă de depresie, echivalentul a 4,3% din populația UE. Despre diagnosticarea depresiei și managementul depresiei în România se va discuta pe larg în cadrul celei de-a doua ediții a dezbaterii online Mental Health 360, eveniment organizat de redacția 360medical.ro pe 6 octombrie, începând cu ora 18. Prof. univ. dr. Mirela Manea, medic primar psihiatru, șefa Disciplinei de Psihiatrie și Psihologie de la UMF Carol Davila ( UMFCD) și șefa Secției 4 clinic de la Spitalul Obregia va participa la acest eveniment.

Dezbaterea Mental Health360 face parte din seria conferințelor 360 APT – Acces, politici și terapii și are ca subiect central: ,,Bolile mintale în  contextul actual al pandemiei de COVID-19, al conflictului din Ucraina”- cum sunt afectați românii, dar și care este amploarea depresiei, anxietăților și ce probleme întâmpină pacienții (adulți și copii) și specialiștii legat de diagnosticarea, inițierea tratamentului, monitorizare.

,,Depresia nu este o boală care să se oprească doar la cap, trebuie diagnosticată corect și tratată multidisciplinar”, a precizat pentru 360medical.ro prof. univ. dr. Mirela Manea.

Conform „Analizei politicilor și a îngrijirii depresiei în România”, lansată anul acesta în primul an de pandemie de COVID-19 a crescut la nivel global incidența anxietății și depresiei, cu 25%. Medicii spun că fenomenul depresiei ia amploare în lumina evenimentelor care au loc în ultima perioadă în lume și îl numesc ,,pandemia tăcută” sau ,,pandemia paralelă”.

Specialiștii în sănătate mintală prezenți la dezbaterea Mental Health 360 vor oferi și soluții practice pentru creșterea calității vieții pacienților cu tulburări mintale

Dacă aveți întrebări pentru prof. univ. dr. Mirela Manea sau pentru ceilalți invitați, puteți să le puneți sub formă de comentarii sau mesaje pe pagina de Facebook 360medical.ro în timpul evenimentului.

Mental Health360 va fi transmis live pe site-ul 360medical.ro, pe Youtube și pe pagina de Facebook.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu