Raport: România, printre statele din UE cu consum ridicat de antibiotice și risc de rezistență la antimicrobiene

Raport: România, printre statele din UE cu consum ridicat de antibiotice și risc de rezistență la antimicrobiene
februarie 21 16:11 2024
Articol scris de:
Timp citire articol: 3 minut(e)

Înainte de descoperirea antibioticelor, acum aproape un secol, mulți oameni mureau din cauza unor infecții bacteriene minore. De atunci, milioane de vieți au fost salvate datorită antibioticelor, iar speranța de viață a crescut peste tot în lume. Mai mult, folosirea antibioticelor la animale a sporit producția de hrană. Însă folosirea extinsă a antibioticelor a generat, în timp, rezistență la antibiotice, care a devenit o amenințare serioasă la adresa sănătății publice. 

Un  raport realizat de mai multe agenții europene și publicat miercuri arată situația în statele membre ale UE privind consumul de antibiotice și riscul de rezistență la antimicrobiene (RAM).

Potrivit raportului, utilizarea unor grupe importante de antibiotice, cum ar fi carbapenem, cefalosporinele de generația a 3-a și a 4-a și chinolonele, este asociată cu rezistența la aceste antibiotice în E. coli la oameni.

De asemenea, utilizarea chinolonelor, polimixinelor, aminopenicilinelor și tetraciclinelor la animalele folosite pentru hrană este asociată cu rezistența la aceste antibiotice care apare în bacteriile E. coli la animalele respective.

În plus, raportul a identificat o legătură între rezistența bacteriană la oameni și cea de la animalele folosite pentru hrana oamenilor.

Pentru a reduce riscurile asociate rezistenței antimicrobiene, autorii raportului recomandă statelor membre ale UE să facă eforturi susținute și continue de contracarare a RAM la nivel național,
introducerea unei supravegheri armonizate a consumului de antimicrobiene și a RAM în sectoarele umane și animale și realizarea de studii pentru a înțelege mai bine răspândirea RAM.

CUM STĂ ROMÂNIA

În 2021, în România s-au utilizat 187 de tone (locul 6 în UE) de substanță activă de medicamente antimicrobiene la oameni și alte 174 de tone (tot locul 6 în UE) la animale crescute pentru hrană.

Dacă se raportează cantitatea folosită de antimicrobiene la biomasă (umană sau animală), România se situează pe locul 2 în UE (după Franța) la consumul de antimicrobiene pentru populație (155,8 mg/kg de biomasă în 2021) și pe locul 13 la consumul la animalele crescute pentru hrană (59 mg/kg).

Recent, Ministerul Sănătății a introdus o nouă reglementare privind eliberarea antibioticelor în farmacii, motivată de autorii proiectului prin “situația îngrijorătoare” din România în privința consumului de medicamente și a rezistenței la antimicrobiene, care “necesită măsuri urgente”.

“Astfel, datele ECDC indică un nivel crescut al acestei rezistențe în contextul în care România se află pe locul doi în UE la consumul de antibiotice de uz sistemic. În aceste condiții, pentru îmbunătățirea cunoașterii fenomenului RAM din România, este necesară adoptarea unor măsuri legislative care să permită monitorizarea utilizării antibioticelor și ulterior să determine luarea unor măsuri care să genereze o reducere a utilizării excesive a antibioticelor dar și o mai bună folosire a acestora, în raport cu măsurile și acțiunile existente la nivelul UE”, preciza referatul de aprobare al ordinului.

Rezistența la antimicrobiene (RAM) este o amenințare serioasă pentru sănătatea publică și animală. În fiecare an, RAM provoacă circa 35.000 de decese în Uniunea Europeană și Spațiul Economic European (UE/SEE) și reprezintă o povară semnificativă pentru sistemele europene de sănătate, cu costurile fiind evaluate la 11,7 miliarde de euro pe an, conform Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

scrie un comentariu

1 Comentariu

  1. cardrecenzii.ro
    martie 05, 09:46 #1 cardrecenzii.ro

    Inainte de descoperirea antibioticelor, acum aproape un secol, multi oameni mureau din cauza unor infectii bacteriene minore. Insa datorita acestor medicamente, milioane de vieti au fost salvate si speranta de viata a crescut in intreaga lume. Totusi, utilizarea extinsa a antibioticelor a condus la aparitia rezistentei la acestea, ceea ce reprezinta acum o amenintare serioasa la adresa sanatatii publice. Situatia in statele membre ale UE privind consumul de antibiotice si riscul de rezistenta la antimicrobiene este prezentata intr-un raport recent publicat. Acesta evidentiaza faptul ca antibioticele precum carbapenem, cefalosporinele de generatia a 3-a si a 4-a si chinolonele sunt asociate cu rezistenta la E. coli la oameni, iar utilizarea chinolonelor, polimixinelor, aminopenicilinelor si tetraciclinelor la animalele folosite pentru hrana este asociata cu rezistenta la aceste medicamente la animale.

    Răspunde acestui comentariu

Adaugă un comentariu