Record de participanți la Congresul UMFCD, ediție organizată în format hibrid

Record de participanți la Congresul UMFCD, ediție organizată în format hibrid
noiembrie 25 10:00 2021
Articol scris de:
Timp citire articol: 4 minut(e)

Astăzi a debutat cea de-a noua ediție a Congresului Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” (UMFCD) din București. Peste 11.000 de studenți, medici rezidenți, medici specialiști, medici primari din toate specialitățile, farmaciști, cercetători științifici și cadre didactice universitare și-au anunțat prezența la eveniment, organizat în format hibrid, înregistrând astfel un nou record al numărului de participanți. Printre provocările lansate de organizatori se numără invitația la o reflecție medicală și socială asupra ,,Impactului pe termen lung al infecției SARS-CoV-2”,  precum și Competiţia Tânărului Cercetător”.

Ceremonia oficială de deschidere a Congresului Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti va avea loc astăzi la ora 12:30 , în prezenta unor invitaţi de prestigiu, reprezentanți de seamă ai unor instituţii de învăţământ superior din România, precum şi ai unor importante instituţii de stat.

De altfel, la această ediție a Congresului vor fi prezente mai multe personalități ale cercetării științifice medicale internaționale, renumiți speakeri din Anglia, Italia, Spania, Suedia, Belgia, SUA și România. Evenimentul poate fi urmărit în perioada 25-27 noiembrie 2021, pe platforma online www.congresumf.ro, simultan pe 3 canale de transmisie, iar multi speakeri și moderatori vor fi prezenți în cele trei ministudiouri amenajate în Palatul Facultății de Medicină din București.

„Longevitatea Congresului UMF „Carol Davila” din Bucureşti care atinge anul acesta a IX-a ediție vine să reconfirme ideea de tradiţie a acestui amplu eveniment științific cu largă participare internațională, manifestare care, atât prin numărul mare de participanți, prin valoarea speakerilor români și străini, si prin actualitatea  lucrărilor ce vor fi prezentate, se arată a fi una de înaltă ținută academică, o dovada ascensiunii continue a UMFCD în topurile internaționale de prestigiu, precum TOP Shanghai unde, anul acesta Universitatea noastră se poziționează în intervalul 101-150, în domeniul Știinte Medicale- Medicina Clinică”, a declarat prof. dr. Viorel Jinga, Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ,,Carol Davila” din București.

Evenimentul este creditat cu 18 credite de Educație Medicală Continuă de către Colegiul Medicilor din România, 24 de ore de Educație Farmaceutică Continuă de către Colegiul Farmaciștilor din România și 24 de ore de Educație Medicală Continuă de către Colegiul Medicilor Stomatologi din România.

Pandemia de COVID-19 în atenția speakerilor și participanților

În cadrul unei sesiuni speciale, organizată în parteneriat cu Federația Europeană a Academiilor de Medicină- FEAM, moderată de prof. dr. Ștefan Constantinescu, președintele FEAM, și de prof dr. Dragos Vinereanu, președintele Senatului Universității de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti, participanții sunt invitați la o reflecție medicală și socială asupra ,,Impactului pe termen lung al infecției SARS-CoV-2”.

,,Congresul aduce în prim plan experiența profesioniștilor din domeniul medical în cei doi ani de pandemie, cu sesiuni ce abordează integrat consecințele infecției SARS CoV-2 asupra multor patologii și provocările legate de efectele sale la distanță și sechelele pe termen lung. Prin intermediul FEAM, vom  discuta cu specialiști din Uniunea Europeană despre influența pandemiei asupra accesului la servicii medicale curative și profilactice, despre impactul asupra sănătății mintale a populației, asupra sistemului de educație și a interacțiunilor sociale, încărcând să definim perspectivele de redresare și soluțiile de viitor pentru evitarea altor crize similare. Aceasta abordare interdisciplinară generează un spațiu al comunicării și al deschiderii către progres prin cercetare științifică”, a declarat prof. dr. Simona Ruță, prorector cu probleme de cercetare științifică al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București într-un comunicat de presă.

La fiecare ediție în cadrul ,,Competiţiei Tânărului Cercetător”  vor fi premiate lucrările care dovedesc excelența în cercetarea științifică. Concurenții sunt autori principali sub 35 de ani, care au trimis lucrări pentru secțiunile de specialități medicale, chirurgicale, preclinice, medicină dentară, farmacie, iar premiul va fi consta într-o participare la un congres european.

Pentru a obține certificatele de participare, persoanele care s-au înscris la eveniment trebuie să vizioneze cel puțin 75% din conținutul științific al manifestării.

 

 

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu