Reglementarea mai strictă a suplimentelor alimentare în România, propusă de Consiliul Concurenței. “Populaţia cheltuie foarte mulţi bani pe nişte produse care au beneficii discutabile”

Reglementarea mai strictă a suplimentelor alimentare în România, propusă de Consiliul Concurenței. “Populaţia cheltuie foarte mulţi bani pe nişte produse care au beneficii discutabile”
mai 22 11:51 2023
Articol scris de:
Timp citire articol: 4 minut(e)

Anul trecut, Consiliul Concurenței a realizat un studiu privind suplimentele alimentare, care sugera că este necesară schimbarea legislației privind comercializarea și promovarea medicamentelor eliberate fără prescripție medicală (OTC) și suplimentelor alimentare. Potrivit instituției, este nevoie de reglementări care să elimine confuziile în ceea ce privește utilizarea OTC-urilor și suplimentelor. Președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, a revenit asupra acestui domeniu, precizând că este nevoie de o reglementare mai strictă a suplimentelor alimentare, pe care populația din România cheltuie sume tot mai mari. 

“Încercăm să discutăm în Ministerul Sănătăţii, să vedem ce părere au ei. În esență, cu ce rămân eu din acest studiu, este că s-ar justifica o mai puternică reglementare sau o verificare a utilităților. “, a afirmat Bogdan Chirițoiu, la un seminar organizat la Sinaia, citat de Agerpres.

“Îngrijorarea mea este că populația cheltuie foarte mulți bani pe niște produse care au beneficii discutabile şi atunci ar merita, cum la medicamente aţi văzut cât de riguroasă e verificarea, ar avea sens să avem o verificare mai riguroasă şi pe zona de suplimente alimentare, să ne asigurăm că într-adevăr aduc beneficii celor care le folosesc”, a completat președintele autorității de concurență.

Estimările arată că piaţa suplimentelor alimentare din România a crescut în ritm alert în ultimii ani.

Dan Zaharescu, directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM), a precizat, la același seminar, că piaţa suplimentelor alimentare are o valoare de 1-3-1,4 miliarde de euro în România,  fiind “comparabilă cu piaţa genericelor plus a OTC-urilor la un loc”.

CUM ARATĂ PIAȚA

Potrivit raportului preliminar privind studiul iniţiat pentru cunoaşterea pieţelor de producţie şi de comercializare a medicamentelor eliberate fără prescripţie medicală şi a suplimentelor alimentare, publicat de Consiliul Concurenţei, piaţa medicamentelor eliberate fără prescripţie medicală şi a suplimentelor alimentare este în continuă creștere.

Consiliul Concurenţei a solicitat primilor 92 agenţi economici activi pe piaţa comerţului cu ridicata de produse farmaceutice şi parafarmaceutice, lista primelor 100 de medicamente eliberate fără prescripţie medicală şi a primelor 100 de suplimente alimentare.

Pe baza datelor furnizate de comercianţii cu ridicata au fost identificate primele 25 de branduri de medicamente eliberate fără prescripţie medicală (OTC) şi primele 25 de mărci de suplimente alimentare, în funcţie de valoarea vânzărilor din anul 2018.

În clasamentul celor mai bine vândute 25 de medicamente OTC din România se regăsesc medicamente analgezice (Nurofen, Antinevralgic, Voltaren, Paracetamol), medicamente de răceală, gripă, tuse (Parasinus, Coldrex, Fervex, Theraflu, Panadol, Nurofen Răceală şi Gripă, Olynth, Oscillococcinum, ACC, Tantum Verde, Strepsils Intensiv), medicamente pentru afecţiuni digestive (Colebil, No Spa, Triferment, Dicarbocalm), hepatoprotectoare (Essentiale), medicamente pentru afecţiuni ale inimii (Aspenter, Aspacardin), medicamente pentru anxietate şi oboseală (Magne B6) şi medicamente pentru tratamentul rănilor (Betadine, Baneocin).

În ceea ce priveşte suplimentele alimentare, cele mai multe branduri din clasamentul celor mai bine vândute 25 astfel de produse sunt utilizate pentru susţinerea sănătăţii tractului digestiv şi a metabolismului – Linex, Eubiotic, Protectis, Supradyn Energy, Vitamax, Hepatoprotect, Fortifikat, Elevit, Cebrium, Liv 52, Sennalax, Centrum, Redoxon, Silimarina, Neurovert și Carbocit.

Clasamentul este completat de suplimentele alimentare utilizate pentru susţinerea sănătăţii sistemului genito-urinar (Idelyn Urinal şi Uractiv), pentru susţinerea sănătăţii osteo-articulară şi musculară (Proenzi Atrostop şi Supramax Articulaţii), pentru susţinerea sănătăţii sistemului nervos (Alanerv) şi pentru susţinerea sănătăţii sistemului cardiovascular (Korill, Devaricid şi Tarosin).

În 2019, în România s-au comercializat cu 55% mai multe OTC-uri şi cu 99% mai multe suplimente alimentare comparativ cu nivelul din 2015.

“Această evoluţie reflectă interesul consumatorilor în tratarea unor simptome şi boli comune (ca de exemplu: dureri de cap, răceală, tuse, dureri musculare, alergii, arsuri la stomac), precum şi interesul acestora în menţinerea, îmbunătăţirea funcţionării organismului prin completarea regimului alimentar în funcţie de nevoile nutriţionale ale fiecăruia”, se menționează în raport.

“Pe de altă parte, vânzările medicamentelor OTC şi suplimentelor alimentare au fost susţinute şi de publicitatea realizată de operatorii economici, aceasta fiind un instrument important prin care întreprinderile încearcă să îi convingă pe consumatori să achiziţioneze produsele lor”, mai arată raportul.

În 2019, vânzările de suplimente alimentare au crescut cu procente cuprinse între 38% şi 140%, iar pentru susţinerea şi creşterea vizibilităţii celor mai bine vândute 24 de branduri au fost alocate sume cuprinse între 100.000 lei şi 6 milioane lei.

 

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu