Rezidențiat 2021: Peste 12.000 de candidați înscriși la concurs, număr-record

Rezidențiat 2021: Peste 12.000 de candidați înscriși la concurs, număr-record
noiembrie 19 11:49 2021 Timp citire articol: 4 minut(e)

Peste 12.000 de candidați s-au înscris la concursul de rezidențiat care va avea loc în 21 noiembrie, număr-record, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Sănătății. 

Astfel, 12.564 candidați s-au înscris anul acesta la concurs, la care sunt disponibile 6.311 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire – 3.942 locuri la domeniul medicină, 1.190 locuri pentru medicină dentară, 1.087 locuri pentru farmacie și 92 de locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie.

La fel ca în anii trecuți, concursul se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.

Și anul acesta, având în vedere contextul epidemiologic, vor fi prevăzute măsuri igienico-sanitare pentru protejarea candidaților, dar și a personalului implicat în organizare -purtarea obligatorie a măștii medicale pe durata desfășurării examenului, circuite distincte pentru intrare/ieșire din sălile de concurs, măsurarea temperaturii la intrarea în săli, asigurarea dezinfectanților pentru mâini și suprafețe, alocarea unui număr mai mare de săli de concurs pentru asigurarea distanțării fizice, precum și asigurarea unor săli speciale pentru candidații cu temperatură.

Accesul candidaților în clădirea de concurs este permis doar candidaților care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ calificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, efectuat de un furnizor de servicii medicale autorizat, respectiv candidaților care fac dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară infectării cu SARS-CoV-2.

Dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală pentru cetățenii UE se realizează prin intermediul certificatului digital al UE, care va fi verificat la intrarea în clădire prin aplicația mobilă de verificare dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

În cazul cetățenilor din afara UE, accesul este permis pe baza documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, al documentului care atestă trecerea prin boală prezentat în limba țării respective și în limba engleză.

În octombrie, Ministerul Sănătății a majorat numărul de locuri la rezidențiat pentru examenul din noiembrie 2021 cu 439, până 6.311.

Măsura era așteptată, în condițiile în care cifra de școlarizare pentru rezidențiat a fost suplimentată semnificativ în ultimii doi ani.

La examenul de rezidențiat din noiembrie 2020, 9.116 de candidați au fost declarați admiși, după ce Ministerul Sănătății a majorat de 2 ori cifra de școlarizare – prima dată până la 7.061, iar în final până la 9.116.

În martie, Ministerul Sănătății a actualizat bibliografia și tematica concursului de rezidențiat programat pentru 21 noiembrie 2021, cu sprijinul rectorilor universităților de medicină și farmacie reuniți în Alianța G6-UMF, susținerea Federației Asociaților Studenților în Medicină din România și avizul Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Stomatologi din România și Colegiului Farmaciștilor din România.

Concursul se desfăşoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe o durată de 4 ore.

Alegerea unui loc sau post este condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

Ocuparea locurilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor sau posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare naţională pentru fiecare domeniu.

Înscrierile pentru concurs se fac prin direcţiile de sănătate publică sau prin ministerele cu reţea sanitară proprie.

În sesiunea din 2020 s-a înregistrat, de asemenea, un număr-record de candidați la rezidențiat, respectiv 11.948, din care 6.396 la medicină, 3.008 la medicină dentară și 2.544 la farmacie.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu