Rezultate promiţătoare în tratamentul tuberculozei multidrog rezistente cu medicamente dintr-o nouă generaţie

Rezultate promiţătoare în tratamentul tuberculozei multidrog rezistente cu medicamente dintr-o nouă generaţie

Tratamentul combinat cu bedachilină şi delamanid, medicamente aprobate în ultimul deceniu, i-a vindecat pe 85% dintre pacienţii cu tuberculoză rezistentă la medicamente incluşi într-un studiu clinic internaţional, între care mulţi aveau multiple comorbidităţi.

Pacienţii incluşi în studiul clinic a inclus, de altfel, pacienţi cu comorbidităţi care de obicei nu sunt admişi în astfel de studii.

Noul studiu, prezentat recent în publicaţia American Journal of Respiratory and Critical Care Medicine, subliniază necesitatea introducerii medicamentelor de nouă generaţie în tratamentul cirent pentru tuberculoză.

Studiul endTB a inclus peste 1.000 de pacienţi cu tuberculoză multidrog rezistentă înrolaţi în perioada aprilie 2015 – martie 2018. Studiul a urmărit pacienţii la 6 luni după o perioadă de tratament de 15 luni. Efectul pe termen lung va fi evaluat ulterior.

Pacienţii au primit tratament cu bedachilină, cu delamanid sau combinat cu ambele medicamente.

Cele mai bune rezultate s-au obţinut la tratamentul combinat: 69% dintre pacienţii care au început tratamentul cu forme severe şi 89% dintre cei cu forme nesevere ale bolii au avut răspuns timpuriu favorabil la tratament.

Dintre pacienţii care aveau coinfecţie cu HIV, 73% au răspuns favorabil, faţă de 73% dintre cei fără coinfecţie.

Cu tratamentele actuale, rata de succes la pacienţii cu tuberculoză rezistentă la medicamente este mult mai scăzută – cu mult sub 50%.

Rezultatele acestui studiu sunt în linie cu rezultatele altor studii în care s-au folosit tratamente combinate cu medicamente din noile generaţii pentru tuberculoză multidrog rezistentă.

Astfel, tratamentul combinat cu bedachilină, pretomanid şi linezolid i-a vindecat pe 90% dintre pacienţii cu tuberculoză rezistentă la medicamente în doar 6 luni, într-un studiu clinic realizat de cercetători americani ale cărui rezultatr au fost publicate la începutul acestui an.

viewscnt