România continuă să se confrunte cu o creştere semnificativă a numărului de cazuri de rujeaolă, ajungând săptămâna trecută la peste 20.000 de cazuri de la debutul epidemiei, în septembrie 2016.
Ultimele date oficiale prezentate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) arată că 119 noi cazuri de rujeolă au fost confirmate în şapte judeţe săptămâna trecută: 35 în Satu Mare, 34 în Neamţ, 23 în Cluj, 19 în Suceava, 4 în Timiş şi câte 2 în Bihor şi Braşov.
În urma noilor cazuri raportate, nunărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 20.000 de la declararea epidemiei, în 30 septembrie 2016. În această perioadă, România a înregistrat 64 de decese din cauza rujeolei.
Rujeola (pojarul) este o boala infecţioasă care adesea duce la complicaţii.
OMS a anunţat la finalul anului 2018 că Europa înregistrează în prezent cel mai ridicat număr de cazuri de rujeolă din acest deceniu.
În ultimii ani, rata vaccinării din România a scăzut semnificativ, în special din cauza activiştilor care militează împotriva vaccinării.