O persoană a murit din cauza infectării cu virusul West Nile, în condiţiile în care 23 de persoane au fost infectate în România în acest an, arată o informare a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, citată de Agerpres.
Datele ofciale arată că, în perioada 2 mai - 8 august, s-au înregistrat 23 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile în România.
Din cele 23 de cazuri, 11 s-au înregistrat în săptămâna 1 - 8 august. Tot în această săptămână s-a produs şi decesul unui bărbat în vârstă de 79 de ani din Galaţi.
Cazurile au fost înregistrate în judeţele Dolj (5), Olt (4), Iaşi (4), Brăila (2), Ilfov (2), Bihor (1), Bacău (1), Galaţi (1), Vrancea (1), Teleorman (1) şi în Bucureşti (1).
Specialiştii recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari, să utilizeze insecticid, să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă prin plase de protecţie la ferestre, să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriilor şi să îndepărteze recipientele de apă stagnantă şi gunoiul menajer.
Conform legii, zonele în care locuiesc persoanele infectate vor fi monitorizate, iar pe spaţiile verzi se va face dezinsecţie.
West Nile este un tip de virus răspândit de ţânţari. Factorii care favorizează apariţia epidemiilor în Europa sunt temperaturile ridicate, valurile de căldură ce urmează după ploi abundente şi intensificarea circulaţiei de călători şi mărfuri.
Specialiştii atrag atenţia că, în cele mai multe cazuri, infecţia nu prezintă iniţial simptome, dar, când acestea apar, sunt foarte variate şi se manifestă în special prin febră, dureri de cap, dureri musculare şi articulare, uneori greaţă şi vărsături, diaree, rareori inflamarea ganglionilor limfatici.