România ar putea atinge un nivel minim-istoric al mortalității infantile în 2019, după o scădere semnificativă în luna noiembrie

România ar putea atinge un nivel minim-istoric al mortalității infantile în 2019, după o scădere semnificativă în luna noiembrie
ianuarie 14 11:15 2020 Timp citire articol: 2 minut(e)

România se apropie de atingerea unui nivel minim-istoric al mortalității infantile în 2019, după o scădere abruptă a indicatorului în luna noiembrie, potrivit calculelor 360medical.ro pe baza datelor Institutului Național de Statistică (INS).

În luna noiembrie 2019, România a înregistrat 72 de decese ale unor copii cu vârsta sub un an, număr semnificativ mai mic decât cel înregistrat în luna precedentă (97) și față de noiembrie 2018 (98). Numărul de decese din noiembrie 2019 este, de asemenea, cel mai mic din ultimii ani.

În perioada ianuarie-noiembrie 2019, numărul de decese ale copiilor cu vârsta sub un an a scăzut semnificativ – cu 5,3% – față de aceeași perioadă din 2018, de la 1.120 până la 1.061, arată calculele 360medical.ro realizate pe baza datelor INS.

În 2018, România a înregistrat 1.215 de decese ale unor copii cu vârsta de cel mult un an, în scădere cu 11% față de nivelul înregistrat în anul precedent (1.366).

Pe baza datelor publicate până în prezent, rata mortalității infantile a fost anul trecut de circa 6,4 la 1.000 născuți-vii, în scădere de la 6,7/1.000 în 2017.

Dacă trendul din primele 11 luni ale anului trecut se menține și în decembrie, rata mortalității din România ar putea coborî aproape de 6 la 1.000 născuți-vii în 2019.

Tendința are loc pe fondul creșterii ratei natalității începând cu luna iulie 2019, România înregistrând timp de cinci luni la rând (iulie-noiembrie 2019) un număr mai mare de nou-născuți decât în aceeași perioadă din 2018.

Potrivit statisticilor Eurostat, România era în 2017 țara membră a Uniunii Europene cu cea mai mare rată a mortalității infantile, la egalitate cu Malta.

Media mortalității infantile la nivelul Uniunii Europene a fost de 3.6/1.000 născuți-vii în 2017.

Totuși, România a înregistrat o scădere semnificativă a mortalității infantile în ultimele decenii, în special după intrarea în Uniunea Europeană.

În 2006, ultimul an înainte de intrarea în UE, România înregistra o rată a mortalității infantile de 13,9/1.000 născuți-vii. În 1990, rata mortalității infantile era de 26,9/1.000.

Un raport realizat de UNICEF arată că mortalitatea infantilă ridicată din România are ca principale cauze: nivelul scăzut de şcolarizare a mamei, sărăcia, marginalizarea geografică a comunităţilor şi a familiilor în cadrul comunităţilor, lipsa de acces la servicii medicale de bază, lipsa de informare profesională a medicilor, reglementări contradictorii în sistemul sanitar, lipsa de informare a părinţilor cu privire la serviciile de care pot beneficia, precum și lipsa abilităţilor parentale.

Raportul subliniază că mulţi copii sub un an au decedat la domiciliu sau în primele 24 de ore de la internarea în spital.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu