România va primi aproape 21 de milioane de doze de vaccin anti-Covid-19 de la Pfizer/BioNTech

România va primi aproape 21 de milioane de doze de vaccin anti-Covid-19 de la Pfizer/BioNTech

România va primi aproape 21 de milioane de doze de vaccin împotriva Covid-19 de la companiile Pfizer şi BioNTech prin contractul negociat de către Comisia Europeană în numele celor 27 de state membre ale UE, după extinderea cantităţii contractate. 

Săptămâna trecută, Comisia Europeană a anunţat că va cumpăra încă 200 de milioane de doze de vaccin împotriva Covid-19 de la companiile Pfizer şi BioNTech, cantitatea totală disponibilă pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

România a transmis Executivului UE o solicitare pentru a primi încă peste 8 milioane de doze din cantitatea suplimentară contractată.

"Am aprobat astăzi transmiterea către Comisia Europeană a solicitării ca România să beneficieze de încă opt milioane de doze de vaccin BioNTech / Pfizer din cele 200 de milioane negociate suplimentar la nivel european", a anunţat marţi premierul Florin Cîţu.

"Este vorba, mai exact, de solicitarea a încă 8.055.394 de doze de vaccin, care se vor adăuga celor 12.780.080 milioane de doze produse de BioNTech /Pfizer şi contractate deja de România. Altfel spus, doze vitale care vor asigura imunizarea a 10.417.737 de persoane, care se pot întoarce la o viaţă normală", a completat premierul.

România va mai primi 3.408.215 de doze de vaccin împotriva Covid-19 de la compania Moderna.

viewscnt