Autorităţile din Rusia ar putea aproba în prima parte a lunii august un vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2 dezvoltat de un institut rusesc, deşi vaccinul nici nu a intrat încă în studii clinice de faza a III-a, care să arate eficienţa şi siguranţa sa.
Potrivit Reuters, care citează surse apropiate autorităţilor de reglementare ruseşti, vaccinul a fost dezvoltat de Institutul Gamaleia din Moscova, care va finaliza în august studii clinice de fază timpurie – în care se testează în primul rând siguranţa unui vaccin sau medicament.
Studiile clinice de faza a III-a, cu un număr mare de voluntari înrolaţi, urmează să înceapă abia în luna august, însă autorităţile de la Moscova se pregătesc să aprobe vaccinul în urma ambiţiei Rusiei de a fi prima ţară din lume care aprobă un vaccin.
Mulţi experţi consideră periculoasă decizia Kremlinului de a pune ideea de prestigiu internaţional, de care este foarte ataşat regimul Putin, înaintea ştiinţei şi siguranţei pacienţilor.
Potrivit Reuters, autorizarea vaccinului ar putea fi anunţată în jurul datei de 10 august, în timp ce agenţia rusească de presă Interfax a relatat că autorizarea ar putea fi acordată în 11-12 august, urmând ca din 15 august vaccinul să fie administrat personalului sanitar.
Recent, centrul britanic pentru securitate cibernetică a anunţat că un grup de hakeri susţinut de autorităţile ruse a încercat să fure informaţii despre vaccinuri şi tratamente pentru Covid-19 de la instituţii ştiinţifice şi farmaceutice din întrega lume.
În prezent, pentru 150 de vaccinuri sunt în diiverste faze de cercetare-dezvoltare, din care 23 sunt în studii clinice. Dintre acestea, cel puţin 4 vaccinuri au intrat în studii clinice de faza a III-a (finală), niciunul în Rusia, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).