S-au descifrat mecanismele prin care polipii colorectali se transformă în cancer colorectal
O echipă de cercetători ai Centrului Medical al Universității Vanderbilt a descoperit unele dintre mecanismele prin care polipii se ,,transformă” în cancer colorectal, stabilind astfel cadrul pentru o supraveghere îmbunătățită a cancerului folosind medicina de precizie.
Studiul oamenilor de știință descrie constatările dintr-un atlas transcriptomic și imagistic cu o singură celulă a celor mai comuni doi polipi colorectali găsiți la om: adenoame convenționale și polipi zimțați.
Ei au stabilit că adenoamele apar din expansiunea celulelor stem care sunt determinate de activarea semnalizării WNT, care contribuie la dezvoltarea cancerului, în timp ce polipii zimțați devin cancer printr-un proces diferit numit metaplazie gastrică. Descoperirea despre metaplazie a fost surprinzătoare, au spus cercetătorii.
„Plasticitatea celulară prin metaplazie este acum recunoscută ca o cale cheie în inițierea cancerului și au existat contribuții de pionierat în acest domeniu din partea cercetătorilor de aici, la Vanderbilt”, a spus prof. dr. Ken Lau, unul dintre corespondenții studiului.
Cercetătorii au făcut o analiză integrativă a 128 de seturi de date de mostre de țesut din 62 de tumori. Ei au efectuat secvențierea ARN cu o singură celulă, imunofluorescență multiplex și imunohistochimie multiplex pe probe, care au fost colectate de la diferite grupuri de sex, rasă și vârstă.
Celulele de la polipi zimțați nu au prezentat activarea căii WNT și nici o semnătură de celule stem. Mai mult, cercetătorii au observat că aceste celule aveau gene foarte exprimate, care nu se găsesc în mod normal în colon, ceea ce i-a condus la ipoteza că metaplazia joacă un rol în modul în care polipii zimțați devin cancer. Cercetătorii au observat în celulele specifice zimțate gene foarte exprimate care nu se găsesc în mod normal în colon, dar sunt exprimate în stomac, inclusiv MUC5AC, AQP5, TACSTD2 (TROP2), TFF2, MUC17 și MSLN.
„Propunem o nouă paradigmă în care afectarea colonului proximal, posibil din cauza microbiotei, inițiază o cascadă metaplazică care poate selecta în cele din urmă căi de supraviețuire/proliferare, cum ar fi activarea mutațiilor în BRAF”, au scris cercetătorii în lucrare.
„Descoperirile din atlasul nostru pun bazele pentru deschiderea de noi strategii pentru interceptarea progresiei cancerului, inclusiv protocoale de supraveghere mai bune, chimioprevenție și terapii cu prebiotice și probiotice”, a spus Martha Shrubsole, profesor de cercetare în Divizia de Epidemiologie și unul din autorii cercetării.
Recent o altă cercetare derulată de Facultatea de Medicină a Universității din Washington a găsit o legătură între prezența crescută a anumitor bacterii intestinale și cancerul de colon. Prezența crescută a anumitor bacterii indică o probabilitate mai mare ca polipii colonului să devină maligni.
,,Cancerul de colon și rect reprezintă o problemă importantă de sănătate publică. Este situat pe locul III ca incidență între cancere, după cancerul pulmonar și cancerul de sân, dar este situat pe locul II ca mortalitate și chiar pe locul I în Europa Centrală și de Sud-Est”, a declarat prof. univ. dr. Adrian Săftoiu, medic primar gastroenterologie la Ponderas Academic Hospital, într-un interviu în exclusivitate pentru 360medical.ro.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.