Sanador a deschis un centru de excelență în endoscopia digestivă diagnostică și terapeutică
Furnizorul privat de servicii medicale Sanador a inaugurat luni un centru de excelență în endoscopia digestivă diagnostică și terapeutică în cadrul unității Sanador Floreasca, situată în zona de nord a Capitalei. Centrul furnizează servicii medicale avansate în domeniul endoscopiei digestive și funcționează în regim ambulatoriu și de spitalizare de zi.
„Am înființat Centrul de excelență în endoscopia digestivă diagnostică și terapeutică Sanador Floreasca din dorința de a extinde serviciile medicale deja disponibile la Spitalul Clinic Sanador, pentru a facilita accesul la proceduri avansate de endoscopie digestivă la standardele de excelență Sanador, cu ajutorul celor mai moderne tehnologii și echipamente”, a declarat directorul general al Sanador, dr. Doris Andronescu, citată într-un comunicat.
Activitatea Centrului de excelență în endoscopia digestivă diagnostică și terapeutică este coordonată de prof. dr. Gabriel Constantinescu, specialist în domeniul procedurilor avansate de endoscopie intervențională, cu o experiență ce numără zeci de mii de astfel de proceduri.
„Aparatura de foarte înalt nivel ne ajută să realizăm diagnostice de mare precizie pentru afecțiunile digestive. Detaliile aproape microscopice pe care le putem observa cu aceste echipamente ne permit diagnostice de mare finețe”, a declarat prof. dr. Gabriel Constantinescu.
“Toate procedurile se efectuează sub anestezia asigurată de medici ATI și este foarte importantă și siguranța în care se realizează recuperarea post-anestezică. Centrul dispune de un departament ATI foarte modern, pentru supravegherea pacienților după proceduri. Practic, Centrul de excelență în endoscopia digestivă diagnostică și terapeutică SANADOR Floreasca își desfășoară activitatea la un nivel occidental de vârf”, a completat medicul.
Centrul de excelență în endoscopia digestivă este dotat cu echipamente de ultimă generație la nivel internațional. Astfel, fiecare sală de proceduri endoscopice dispune de câte un turn de endoscopie 3D 4K Olympus X1, dotat cu toate tipurile de sonde, inclusiv pentru ecoendoscopie, și cu tehnologiile necesare pentru obținerea celor mai bune rezultate.
În plus, centrul dispune și de un sistem Olympus inovator, complet automatizat, de sterilizare, uscare și păstrare a sondelor de endoscopie, pentru ca fiecare procedură să fie sigură pentru pacienți.
Pe lângă o gamă extinsă de proceduri avansate de endoscopie digestivă diagnostică și terapeutică, centrul de excelență asigură și servicii medicale complementare pentru diagnosticul în gastroenterologie, cum sunt manometria esofagiană și pH-metria cu impedanță.
Centrul, care își desfășoară activitatea în regim de spital de zi și de ambulatoriu, dispune de un departament ATI, dotat cu toate echipamentele necesare, și de mai multe rezerve.
Înființat în 2001, Sanador a cunoscut o continuă dezvoltare organică și deține în prezent cel mai mare spital clinic multidisciplinar privat din țară, un centru oncologic complex, clinici, laboratoare de analize medicale și puncte de recoltare, radiologie și imagistică medicală de înaltă performanță, situate în București.
Spitalul Clinic Sanador asigură o gamă complexă de servicii medicale, având și compartiment de primiri urgențe adulți și copii, 21 linii de gardă și flotă proprie de ambulanțe.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.