Schimbări de structură în bugetul programelor naţionale de sănătate curative: pondere mai mare a contractelor cost-volum

Schimbări de structură în bugetul programelor naţionale de sănătate curative: pondere mai mare a contractelor cost-volum

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a aprobat bugetul programelor naţionale de sănătate curative din 2021, care creşte cu peste 160 milioane lei faţă de suma alocată în 2020. În cadrul programelor şi subprogramelor au fost operate mai multe modificări de structură, cea mai importantă vizând creşterea semnificativă a ponderii contractelor cost-volum, care reprezintă aproape o cincime din bugetul total. 

Astfel, un ordin al preşedintelui CNAS (nr. 716/2021), publicat marţi în Monitorul Oficial, aprobă bugetul programelor naţionale de sănătate curative în 2021. Anterior, aceste programe au avut un buget aprobat pentru primul semestru al anului.

Ordinul prevede un buget total pentru 2021 de 7,666 miliarde lei, în creştere cu2,2% faţă de nivelul din 2020 ( de 7,499 miliarde lei).

Din bugetul pe 2021 prevăzut în ordinul preşedintelui CNAS, cele mai mari sume sunt alocate, ca de obicei, pentru trei programe, arată calculele 360medical.ro pe baza sumelor prevăzute în buget.

Astfel, programul naţional de oncologie are un buget de 2,36 miliarde lei (în scădere de la 2,48 miliarde lei în 2020) reprezentând 30,8% din bugetul total (faţă de 33,1% în 2020).

În cadrul programului de oncologie, o sumă de 2,01 miliarde lei este alocată pentru tratamentul medicamentos al bolnavilor, în uşoară scădere faţă de bugetul de anul trecut.

Cea mai importantă modificare în cadrul acestui program este la bugetul subprogramului de radioterapie a bolnavilor cu afecţiuni oncologice realizată în regim de spitalizare de zi (adulţi şi copii), care scade de la 398,6 milioane lei în 2020 la 302 milioane lei în acest an.

O sumă importantă - 42,5 milioane lei - este alocată în acest an pentru subprogramul de monitorizare a evoluţiei bolii la pacienţii cu afecţiuni oncologice prin PET-CT.

Al doilea program naţional ca sumă alocată este cel pentru diabet zaharat, cu o valoare de 1,567 miliarde lei în acest an, valoare similară cu cea de anul trecut.

Pe locul al treilea ca valoare este programul naţional de dializă (de supleere a funcţiei renale la pacienţii cu insuficienţă renală cronică), suma alocată fiind de 1,25 miliarde lei (în creştere faţă de nivelul din 2020, de 1,13 miliarde lei).

O altă modificare semnificativă este la bugetul programului pentru boli rare, care scade de la 396,6 milioane lei în 2020 la 337,1 milioane lei.

Totuşi, aceste sume nu includ valoarea creditelor de angajament şi bugetare aferente contractelor cost-volum, care se referă la multe tratamente pentru aceste afecţiuni şi este prevăzută distinct.

De altcfel, o modificare importantă privind structura bugetului acestor programe este chiar ponderea mult mai mare, faţă de 2020, a contractelor cost-volum. Acestea au, în 2021, un buget de 1,46 miliarde lei (în creştere cu 25% lei faţă de bugetul din 2020, de 1,17 miliarde lei) şi o pondere totală de 19% din valoarea totală a programelor naţionale de sănătate curative, faţă de 15,6% în 2020.

Sunt considerate contracte cost-volum contractele în care deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă (DAPP) se angajează să furnizeze gratuit un număr determinat de unităţi, pentru un număr determinat de pacienţi, pe o anumită perioadă de timp, în condiţii specifice, precum şi contractele în care deţinătorul autorizaţiei se angajează să furnizeze medicamentul inclus în listă cu un anumit preţ negociat, pentru o anumită categorie de pacienţi, pe o anumită perioadă de timp.

Celelalte programe naţionale de sănătate au alocate sume mai mici în bugetul pentru 2021: 54,8 milioane lei pentru programul de transplant, 176 milioane lei pentru programul de boli cadiovasculare, 160,9 milioane lei pentru boli neurologice, 187,5 milioane lei pentru programul de hemofilie/talasemie, 74,3 milioane lei pentru programul de ortopedie sau 13,8 milioane lei pentru programul de proteze auditive.

viewscnt