Dr. Scott Gottlieb, comisar al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite, a anunţat că îşi va da demisia din funcţie la finalul acestei luni, invocând motive familiale.
FDA, care este autoritatea de reglementare în domeniul alimentelor şi medicamentelor din Statele Unite, este condusă de un comisar numit de preşedintele SUA la propunerea şi cu aprobarea Senatului.
De când a preluat mandatul de comisar al FDA, în mai 2017, Dr. Gottlieb s-a remarcat prin eforturile sale de a reglementa mai strict industria tutunului şi a ţigaretelor electronice, menţionează The New York Times.
Comisarul FDA a afirmat că a luat decizia de a demisiona pentru a fi alături de soţie şi de cei trei copii, care au rămas în Westport, Connecticut, de când a preluat funcţia. Sediul principal al FDA este la Silver Spring, statul Maryland.
Anunţul i-a luat prin surprindere pe mulţi reprezentanţi ai pacienţilor şi ai sectorului medical, care speră ca eforturile sale de a combate fumatul, mai ales în rândul adolescenţilor, vor continua.
În ultima perioadă, Dr. Gottlieb a fost supus unor presiuni tot mai mari din partea unor congresmeni republicani din cauza măsurilor sale împotriva ţigaretelor electronice şi a celor clasice.
O coaliţie de grupuri influente au cerut recent administraţiei Donald Trump să blocheze unele puncte-cheie din strategia FDA pentru prevenirea fumatului de ţigarete electronice în rândul tinerilor.
De asemenea, alţi congresmeni l-au criticat pe şeful FDA pentru propunerea sa de a interzice ţigaretele mentolate.
Totuşi, Scott Gottlieb a dat asigurări că aceste critici nu au avut niciun rol în decizia sa de a demisiona, iar un oficial al Casei Albe a subliniat că preşedintele Donald Trump nu i-a cerut şefului FDA să demisioneze.
Sub conducerea lui Scott Gottlieb, FDA a aprobat un număr-record de medicamente generice, medicamente noi şi dispozitive medicale.
Dr. Gottlieb a pledat pentru reducerea preţurilor la medicamente şi a încercat să ia măsuri pentru a reduce criza opiaceelor din SUA, însă rezultatele sale au fost mixte, potrivit experţilor.