Sindromul oboselii cronice, asociat cu modificări distincte ale microbiomului

Sindromul oboselii cronice, asociat cu modificări distincte ale microbiomului
februarie 10 12:02 2023
Articol scris de:
Timp citire articol: 6 minut(e)

În ultimii trei ani, apariția efectelor pe termen lung asociate cu Covid-19 a dus la o atenție sporită asupra unei boli cu caracteristici și simptome similare: encefalomielita mialgică/sindromul oboselii cronice (EM/SOC).

Două studii publicate miercuri, în revista Cell Host & Microbe analizează mai îndeaproape EM/SOC în legătură cu microbiomul și cu metaboliții pe care îi produc speciile microbiene.

Ambele studii au constatat că EM/SOC este asociată cu niveluri reduse în microbiomul gastrointestinal ale microbilor cunoscuți că produc acidul gras, butirat. Aceste perturbări ale microbiomului ar putea explica în parte modul în care sistemul imunitar devine perturbat la persoanele cu EM/SOC.

„Este important de menționat că această cercetare arată o corelație, nu o cauzalitate, între aceste modificări ale microbiomului și EM/SOC “, spune Julia Oh, profesor asociat la Jackson Laboratory și autor principal al uneia dintre cele două lucrări.

 „Această cercetare demonstrează că există semnături bacteriene robuste de disbioză intestinală la persoanele cu EM/SOC”, spune la rândul său, Brent L. Williams, profesor asistent la universitatea Columbia și autor principal al celeilalte lucrări.

Potrivit acestuia, lucrările ajută la extinderea acestui domeniu de cercetare, aflat în creștere, prin identificarea tulburărilor structurale și funcționale ale microbiomului într-o boală cronică ce afectează calitatea vieții a milioane de oameni.

EM/SOC este o boală cronică, complexă și sistemică, asociată cu disfuncții neurologice, imunologice, autonome și ale metabolismului energetic. Este recunoscută de zeci de ani, dar cauzele sale rămân puțin cunoscute.

La fel ca în cazul bolii Covid de lungă durată (Covid-lung), se crede că, în majoritatea cazurilor, fecțiunea este declanșată de expunerea la viruși sau la alți agenți infecțioși.

Ceea ce face ca EM/SOC să fie dificil de studiat este faptul că tinde să fie heterogenă – nu toate persoanele cu această boală au același istoric medical sau aceleași simptome.

Ambele echipe de cercetători subliniază importanța studiilor pe această temă care să analizeze date de la un număr mare de pacienți.

Microbiomul a apărut recent ca un potențial contributor și biomarker pentru EM/SOC, ceea ce-l face important de studiat.

Studiul lui Oh a folosit metagenomica shotgun (metagenomica shotgun permite cercetătorilor să eșantioneze în mod cuprinzător toate genele din toate organismele prezente într-o anumită probă complexă) pentru a compara probele de microbiom de la persoane cu EM/SOC pe termen scurt (definită ca fiind persoane diagnosticate în ultimii patru ani; 74 de pacienți) și EM/SOC pe termen lung (definită ca fiind cele care au avut simptome de mai mult de 10 ani; 75 de pacienți), precum și de la 79 de persoane de control sănătoase, potrivite ca vârstă și sex.

Cercetătorii au analizat, de asemenea, probe de plasmă de la participanți. Pacienții au fost tratați la Centrul Bateman Horne, din Salt Lake City, Utah (SUA), care are o colaborare de lungă durată cu membrii laboratorului Jackson.

Analiza a arătat că pacienții cu afecțiune de scurtă durată au avut o serie de modificări ale propriului microbiom, în ceea ce privește diversitatea. Cel mai notabil este faptul că aceștia au prezentat o epuizare a microbilor cunoscuți ca fiind producători de butirat.

Butiratul este important pentru protejarea integrității barierei intestinale și se știe, de asemenea, că joacă un rol important în modularea (controlul) sistemului imunitar.

În schimb, cei cu boală pe termen lung au avut un microbiom intestinal restabilit, mai asemănător cu cel al controalele sănătoase. Cu toate acestea, acești participanți acumulaseră o serie de modificări ale metaboliților din plasma sanguină, inclusiv multe dintre cele legate de sistemul imunitar. De asemenea, aceștia au prezentat diferențe în ceea ce privește nivelurile anumitor tipuri de celule imunitare, comparativ cu controalele sănătoase.

Cel de-al doilea studiu a folosit secvențierea metagenomică shotgun pentru a examina microbiomul a 106 persoane cu EM/SOC și 91 de controale sănătoase, potrivite din punct de vedere al vârstei, sexului, geografiei și statutului socio-economic.

Acesta a fost desfășurat de un grup de cercetare interdisciplinar și multi-instituțional, și a recrutat pacienți din cinci zone diferite din Statele Unite, ceea ce a ajutat la controlul diferențelor de microbiom care pot fi prezente în diferite regiuni geografice.

Acest studiu a analizat, de asemenea, nivelurile de specii microbiene din scaun, dar nu a inclus și  analiza plasmei, făcând doar o analiză a metaboliților din scaun, care au demonstrat niveluri reduse de metaboliți butirați în EM/SOC.

Acest grup a publicat analizele metabolomice plasmatice din cohorta lor într-un alt articol.

De asemenea, studiul realizat de echipa din Columbia a descoperit relații semnificative între severitatea simptomelor de oboseală și nivelurile unor anumite specii de bacterii intestinale – în special a bacteriei producătoare de butirat – Faecalibacterium prausnitzii. Studiul a mai evidențiat la pacienții cu EM/SOC și o încărcătură globală mai mare de bacterii în scaun și tulburări în interacțiunile dintre speciile bacteriene.

Sunt necesare mai multe cercetări înainte ca aceste descoperiri să poată fi aplicate direct la noi tratamente, dar cercetătorii spun că rezultatele vor ajuta la dezvoltarea de noi instrumente de diagnosticare și la dezvoltarea unor modele animale mai bune.

„În timp ce aceste constatări nu demonstrează fără echivoc relațiile cauzale dintre tulburările din microbiom și simptome, aceste relații microbiom-simptome prezintă ținte potențial acționabile și manipulabile pentru viitoarele studii terapeutice”, spune Williams. Potrivit acestuia, în viitoarele studii echipa sa se va concentra pe intervenții dietetice, probiotice, prebiotice sau sinbiotice, pentru a putea oferi dovezi directe că bacteriile intestinale influențează prezentarea simptomelor cronice.

Echipa lui Williams plănuiește să investigheze în continuare aceste descoperiri pe modele animale. „Un model de șoarece tractabil pentru a studia tulburările microbiomului intestinal întâlnite în EM/SOC ar putea oferi un instrument important pentru a evalua ipotezele cauzale, mecanismele și tratamentele”, spune el.

La rândul său, Oh remarcă faptul că studiile sale viitoare vor ajuta la o mai mare subdivizare a pacienților în funcție de caracteristicile bolii lor, inclusiv a celor cu afecțiuni frecvent asociate cu EM/SOC, cum ar fi sindromul colonului iritabil și tulburările neuroinflamatorii. „Acest lucru ne va ajuta să identificăm factorii microbieni și metabolomici specifici care sunt asociați cu această boală”, spune ea.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu