Societatea Română de Diabet: Circa 1,5 milioane de români au diabet, însă doar 900.000 urmează un tratament

Aproximativ 1,5 milioane de români au diabet, însă doar 900.000 urmează un tratament pentru această boală, ceea ce înseamnă că multe persoane fie nu ştiu că suferă de această afecţiune, fie nu îşi administrează tratamentul, potrivit președintelui Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Dr. Romulus Timar.
Afirmația a fost făcută la cel de al 45-lea Congres Naţional al Societăţii Române de Diabet Nutriţie şi Boli Metalobice.
“La ora actuală asistăm la o adevărată epidemie a bolilor cronice netransmisibile, printre care, un loc important revine diabetului zaharat. (…) La nivel mondial, numărul persoanelor cu diabet zaharat depăşeşte cifra de 450 de milioane, iar în România una din zece persoane adulte are diabet zaharat, iar una chiar şi două persoane adulte au pre-diabet”, a afirmat miercuri dr. Romulus Timar, citat de Agerpres.
“În România, cifra reală a persoanelor cu diabet zaharat este undeva la un milion şi jumătate. În evidenţa noastră cei care sunt activi pacienţi şi au medicaţie sunt în jurul valorii de 900.000, ceea ce înseamnă că există multe persoane care au diabet zaharat şi nu ştiu că îl au sau îl au şi nu urmează tratament pentru el”, a completat președintele Societăţii Române de Diabet.
Specialiștii consideră că este foarte importantă prevenţia, un stil de viaţă sănătos şi depistarea precoce diabetului zaharat.
De asemenea, medicii recomandă ca fiecare persoană să îşi măsoare glicemia o dată pe an, înainte de a mânca.
În următorii ani, medicii estimează o creştere a numărului de pacienţi bolnavi de diabet.
“În Europa se estimează că în următorii 15 – 25 de ani, creşterea va fi undeva în jurul valorii de 30%, la nivel mondial se estimează în jurul valorii de 50%. Sigur şi la noi ar fi o creştere explozivă dacă s-ar face o depistare activă a diabetului”, a explicat dr. Romulus Timar.
“Sunt convins că la fiecare caz cu diabet cunoscut există un caz care are diabet zaharat, nu urmează tratament sau poate nu ştie că îl are. Prevalenţa este în jurul valorii de 11%”, a mai spus medicul.
Speciali;tii estimează că peste două milioane de persoane au pre-diabet în România, iar vârsta celor care dezvoltă diabet zaharat de tip II scade de la an la an.
“În general, riscul pentru diabetul zaharat tip II creşte odată cu înaintarea în vârstă. Persoanele peste 65 de ani sunt afectate într-o proporţie de 20 sau chiar peste 20%. (…) Apariţia mai devreme în cursul vieţii a supraponderii şi obezităţii face ca această vârstă de risc să scadă de la un an la altul”, a declarat dr. Conelia Bala, reprezentant al Asociaţiei Române de Educaţie în Diabet.
În noiembrie 2018, podiatrul american Lee Rogers, considerat unul dintre cei mai buni specialiști din lume în acest domeniu, afirma, la o conferință organizată la New York, că situația legată de diabet se înrăutățește în România, în condițiile în care 28% dintre locuitori sunt prediabetici și cei mai mulți vor deveni diabetici.
Lee Rogers a recomandat României să urmeze exemplul altor state și să constituie echipe medicale multidisciplinare, care să includă și podiatri, pentru a preveni probleme precum amputări cauzate de ulcere ale piciorului.
“Știm că în România 28% din populație este prediabetică și 12% are diabet. Asta înseamnă o rată de 40% de diabetici și prediabetici. Rata de conversie din prediabetici în diabetici este de circa 80%. Adică dacă ești prediabetic ai un risc de 80% de a fi diagnosticat cu diabet în cursul vieții”, a afirmat Rogers.
Podiatrul a avertizat că mulți diabetici ajung să dezvolte ulcere la nivelul membrelor inferioare și, în lipsa unei îngrijiri adecvate, riscă să sufere amputări.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.