Articol susținut de Sanador -
Soluții moderne de diagnostic și tratament pentru sindromul de ovar polichistic, la Spitalul Clinic SANADOR

<div class="supratitlu">Articol susținut de Sanador -</div>Soluții moderne de diagnostic și tratament pentru sindromul de ovar polichistic, la Spitalul Clinic SANADOR
iunie 16 10:39 2023
Articol scris de:
Timp citire articol: 5 minut(e)

Sindromul de ovar polichistic este cea mai frecventă tulburare hormonală care apare la femeile de vârstă fertilă și se poate manifesta încă de la pubertate. Simptomatologia variază, existând forme discrete și formele severe, care pot include tulburări ale ciclului menstrual, acnee accentuată, infertilitate, hirsutism și exces ponderal. Diagnosticul este stabilit de un medic ginecolog sau endocrinolog, după investigații amănunțite. De cele mai multe ori, pacientele se prezintă la consultație pentru o tulburare menstruală, adică ciclurile menstruale apar la distanță mare (bradimenoree), sunt reduse cantitativ (oligomenoree) sau lipsesc (amenoree), pentru infertilitate sau pentru manifestări ale hiperandrogenismului, precum alopecie de tip masculin, hirsutism sau acnee severă.

La SANADOR, pacientele cu sindromul de ovar polichistic beneficiază de un diagnostic prompt, conform criteriilor stabilite la Rotterdam în 2003: este necesară prezența a două din următoarele trei criterii – oligoovulație sau anovulație, hiperandrogenism clinic și / sau biologic, aspect ecografic de ovar polichistic. Pacientele diagnosticate cu această afecțiune au acces la terapii avansate, cu o abordare multidisciplinară, care urmăresc mai multe obiective: suprimarea secreției de androgeni, controlul hiperplaziei endometriale, ameliorarea profilului metabolic, ameliorarea simptomelor hiperandrogenismului și scăderea în greutate.

De ce apare sindromul ovarului polichistic și cum se manifestă?

Cauza precisă a apariției acestei afecțiuni nu este cunoscută, dar există anumiți factori care îi pot influența apariția: factori ereditari, când poate fi necesar un sfat genetic, supraponderabilitate, inflamație cronică în care ovarele produc testosteron în exces, rezistență crescută la insulină, care determină producerea în exces a hormonilor androgeni.

Simptomele încep deseori încă din timpul primei menstruații, alteori se manifestă mai târziu și atunci pot să apară două dintre următoarele scenarii: menstruații neregulate ori absente și menstruații prelungite. În ambele situații, pacientele se pot confrunta cu dificultăți în obținerea unei sarcini, din cauza excesului de hormoni androgeni. De asemenea, apare hirsutismul, adică excesul de păr facial și corporal pe față, barbă, buza superioară, la nivelul pieptului, în jurul areolelor mamare și la nivelul sternului. De asemenea, ovarele au aspect polichistic, adică sunt mai mari și au mai mulți foliculi care conțin ovule imature, semn că nu funcționează normal.

Dacă boala nu este diagnosticată și tratată la timp, pot apărea complicații severe: infertilitate,  hipertensiune arterială, avort spontan sau naștere prematură, steatohepatită non-alcoolică, sindrom metabolic, care crește riscul de apariție a bolilor cardiovasculare, diabet zaharat de tip 2 sau prediabet, apnee în somn, depresie, anxietate, tulburări de alimentație (bulimie), cancer endometrial, obezitate.

Diagnosticul sindromului de ovar polichistic

Consultația începe cu un examen clinic riguros, în care medicul va urmări prezența pilozității excesive, și cu o anamneză corect efectuată, prin care se vor obține informații legate de stilul de viață și istoricul medical al pacientei. Medicul se va interesa și în legătură cu perioadele menstruale, pe care pacienta va fi rugată să le descrie, dar și în legătură cu rezistența la insulină.

În timpul unui examen pelvian, medicul va verifica organele de reproducere pentru mase, excrescențe sau alte modificări și poate recomanda analize de sânge, pentru măsurarea nivelului hormonilor, a colesterolului și trigliceridelor, precum și o ecografie transvaginală, prin care se poate analiza aspectul ovarelor și grosimea mucoasei uterine. La pacientele cu sindrom de ovar polichistic, ecografia va indica ovare mărite și prezența de foliculi cu dimensiuni mici, sub 1 cm, dar în număr mare, peste 10 foliculi pe ovar, care îi conferă aspectul de „ciorchine de strugure”.

Pentru un diagnostic precis însă, trebuie să fie prezente două dintre cele trei criterii specifice – tulburări menstruale, semne clinice sau biologice ale hiperandrogenismului, aspect ecografic de ovar polichistic. Este necesară o abordare multidisciplinară, se fac dozări ale glicemiei, insulinei, colesterolului și trigliceridelor. Astfel, dacă o pacientă a fost diagnosticată cu sindromul ovarelor polichistice, trebuie să se verifice nivelul tensiunii arteriale, toleranța la glucoză, prezența dislipidemiei, dar și a depresiei și anxietății sau a apneei de tip obstructiv în somn.

La Spitalul Clinic SANADOR, pacientele beneficiază de consult de specialitate efectuat de medici empatici și bine pregătiți profesional, de analize de sânge și investigații imagistice necesare unui diagnostic de precizie. Ecografia transvaginală, efectuată cu aparatură de ultimă generație, poate confirma prezența aspectului ecografic de ovar.

Tratamentul sindromului de ovar polichistic

Sindromul de ovar polichistic apare mai ales la femeile supraponderale, când se instalează un cerc vicios: obezitatea crește riscul apariției afecțiunii, iar sindromul odată instalat determină la rândul său o creștere în greutate.

Tratamentul depinde de o serie de factori, care pot include vârsta, severitatea simptomelor și starea generală de sănătate a pacientei. De asemenea, tipul de tratament ține cont și de dorința pacientei de a rămâne însărcinată. Astfel, dacă pacienta își dorește să devină mamă, tratamentul poate include:

  • Regim alimentar și mai multă mișcare – aceste schimbări pot ajuta la pierderea în greutate și la reducerea simptomele. În plus, ajută organismul să folosească insulina mai eficient, să scadă nivelul de glucoză din sânge și pot susține ovulația.
  • Medicamente pentru stimularea ovulației.

Dacă pacienta nu își dorește o sarcină, tratamentul poate include:

  • Contraceptive – pentru controlul ciclurilor menstruale, scăderea nivelului de androgeni și reducerea acneei.
  • Medicamente pentru diabet – adesea folosite pentru a reduce rezistența la insulină și nivelul de androgeni, pentru a încetini creșterea părului în zonele nedorite și pentru a regla ovulația.
  • Schimbarea stilului de viață, cu o dietă echilibrată și mișcare cel puțin 30 de minute pe zi.
  • Medicamente care pot ajuta la ameliorarea hirsutismului sau a acneei.

La SANADOR, pacientele cu sindromul de ovar polichistic au acces la un tratament modern, care are drept obiective restaurarea ovulației, controlul hiperplaziei endometriale, ameliorarea semnelor clinice de hiperandrogenism, scăderea greutății corporale și ameliorarea profilului metabolic. Pacientele supraponderale pot beneficia de recomandarea unei diete personalizate, în urma unui consultații la un medic specializat în Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice. În funcție de indicație, tratamentul medicamentos poate include anticoncepționale, antidiabetice, medicamente pentru fertilitate, pentru eliminarea pilozității excesive din zonele specific masculine și împotriva căderii părului de pe cap.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu