Sorina Pintea se întoarce în funcția de manager al Spitalului Județean din Baia Mare: “A fi ministru nu este o meserie”
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri că se va întoarce în funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare “Constantin Opriş”, pe care a ocupat-o înainte de a fi ministru, ca urmare a adoptării moţiunii de cenzură.
“Eu mă întorc la Baia Mare manager la Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Constantin Opriş'”, a spus Pintea, citată de Agerpres.
Sorina Pintea a admis că nu se aştepta la adoptarea moţiunii de cenzură.
“Nu, dar aşa cum am spus moţiunea este un exerciţiu democratic de care a uzat Opoziţia, este normal, se întâmplă într-o democraţie. A fi ministru nu este o meserie”, a afirmat Sorina Pintea.
Ministrul regretă că mandatul său, de un an şi opt luni, a fost prea scurt pentru a finaliza anumite proiecte.
“Un an şi opt luni nu înseamnă foarte mult într-un Minister al Sănătăţii. Este nevoie de continuitate şi de predictibilitate, dar mai ales este nevoie de consens. În general, vizavi de măsurile pe care le-am luat criticile nu au fost foarte multe şi asta îmi asum – am declarat şi declar în continuare: Sănătatea nu are culoare politică. Aici ar trebui cu adevărat să funcţioneze consensul”, a mai spus ministrul.
Niciun comentariu!
Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.