Studiu: Imunoterapia este sigură la pacienții în vârstă cu cancer de plămâni

Imunoterapia este sigură și eficientă pentru tratamentul cancerului de plămâni fără celule mici (NSCLC) la pacienții în vârstă, arată un nou studiu realizat de cercetători italieni.
Până acum, mai multe studii clinice au demonstrat eficiența imunoterapiei pentru NSCLC, însă acestea au înrolat de obicei pacienți mai tineri.
Noul studiu, condus de dr. Giulia Galli de la Fondazione IRCCS Istituto Nazionale dei Tumori din Milano, a examinat rezultatele tratamentului cu imunoterapie în cazul a 290 de pacienți cu NSCLC avansat.
Pacienții au fost tratați între 2013 și 2019, iar dintre ei 180 aveau vârsta sub 70 de ani, 94 între 70 și 79 de ani, iar 16 pacienți aveau vârsta peste 80 de ani.
Tratamentul a fost de tip anti-PD1 la 205 pacienți, anti-PDL1 la 77 de pacienți și anti- CTLA4 sau imunoterapie combinată la 8 pacienți.
Imunoterapia a fost în general bine tolerată , 27,6% dintre pacienți dezvoltând toxicități de grad 2 sau mai mare, arată rezultatele studiului, prezentat recent în publicația Lung Cancer, citată de Reuters.
Rata de răspuns la imunoterapie a fost similară la toate cele trei grupe de vârstă: 21,5% la c ei sub 70 de ani, 22,3% la septuagenari și 18,8% la pacienții cu vârsta peste 80 de ani.
Durata mediană de supraviețuire fără progresie a bolii a fost de 3 luni, în timp ce durata mediană de supraviețuire totală a fost de 9,9 luni, fără diferențe notabile între grupele de vârstă.
Rezultatele sunt similare cu cele raportate într-un studiu clinic recent care a inclus pacienți mai tineri (vârsta medie 60 de ani) cu NSCLC.
Studiul arată că imunoterapia trebuie considerată ca opțiune de tratament și la pacienții în vârstă, și nu doar la cei care nu suportă chimioterapia, așa cum se întâmplă în multe cazuri, consideră autorii cercetării.