Tratarea pierderii auzului, asociată cu o scădere a riscului de deces prematur și demență, arată studiile

Tratarea pierderii auzului, asociată cu o scădere a riscului de deces prematur și demență, arată studiile
ianuarie 08 13:33 2024
Articol scris de:
Timp citire articol: 6 minut(e)

Este posibil ca printre rezoluțiile de sănătate pentru noul an să trebuiască să se numere și verificarea aparatelor auditive. Tratarea pierderii auzului cu aparate auditive a fost asociată cu o scădere a riscului de mortalitate, potrivit unui nou studiu.

Pierderea auzului afectează aproximativ 40 de milioane de adulți americani, însă doar una din 10 persoane care au nevoie de aparate auditive le utilizează, arată cercetările.

Purtarea de aparate auditive, la cei care au nevoie de ele, ar putea contribui la protejarea împotriva deseului prematur, potrivit unui nou studiu publicat miercuri în revista The Lancet Healthy Longevity.

„Am descoperit că există un risc de mortalitate cu 24% mai mic pentru persoanele care folosesc aparate auditive”, a declarat într-un comunicat al universității, dr. Janet Choi, otolaringolog și profesor asistent de otorinolaringologie clinică – chirurgie a capului și gâtului la facultatea de medicină Keck a Universității din California de Sud (USC).

Studiul a analizat datele a 10.000 de persoane – dintre care peste 1.800 au fost identificate ca având pierderi de auz – și a urmărit mortalitatea acestora între 1999 și 2012.

Aproximativ 237 dintre cei cu pierdere de auz au declarat că au folosit aparate auditive cel puțin o dată pe săptămână, în timp ce 1.483 au declarat că nu au folosit niciodată dispozitive auditive, potrivit cercetării.

Aparatele auditive ar putea fi o modalitate rentabilă de a reduce impactul pierderii auzului asupra demenței, potrivit unui nou studiu.

Nu a existat nicio diferență în ceea ce privește riscul de deces pe parcursul perioadei de cercetare între persoanele care au folosit ocazional aparate auditive și cele care nu le-au purtat niciodată, dar utilizatorii obișnuiți au prezentat un risc semnificativ mai mic, a indicat studiul.

Riscul de mortalitate a fost mai mic pentru utilizatorii de aparate auditive, indiferent de factori precum vârsta, etnia, venitul, educația, istoricul medical și gradul de pierdere a auzului, potrivit studiului.

Aproximativ 30 de milioane de persoane cu vârste de 12 ani și mai mari din Statele Unite suferă de pierderea auzului la ambele urechi, potrivit Institutului Național pentru Surzenie și alte tulburări de comunicare.

Însă doar aproximativ 15% dintre cei care ar putea beneficia de aparate auditive le folosesc, potrivit autorilor unui studiu, publicat în aprilie.

„Acest studiu subliniază rolul cheie al abordării factorilor de risc modificabili nu doar pentru beneficii imediate pentru sănătate, ci și ca o strategie puternică pentru creșterea longevității și a bunăstării generale”, a declarat pentru CNN, dr. Thomas Holland, medic cercetător la Institutul Rush pentru îmbătrânire sănătoasă, care nu a fost implicat în această cercetare.

Din fericire, acum sunt disponibile aparate auditive fără prescripție medicală, iar studiul din aprilie arată că acestea ar putea fi la fel de eficiente ca și cele recomandate de către un specialist în audiologie.

De ce sunt atât de utile aparatele auditive

Cel mai recent studiu aduce dovezi care sprijină ideea că pierderea auzului și longevitatea sunt legate, dar există încă întrebări cu privire la motivul pentru care se întâmplă acest lucru, spune dr. Choi.

„Acesta este un studiu de asociere. Nu am analizat în mod deosebit mecanismul din spatele acestor asocieri”, a precizat ea.

Există însă câteva ipoteze cu privire la motivul pentru care există o asociere între protezele auditive și longevitate.

Studii anterioare au arătat o legătură între pierderea auzului și fragilitate și există dovezi că netratarea pierderii auzului ar putea afecta izolarea socială și declinul activității fizice și al funcției cognitive, a explicat dr. Choi.

„Există, de asemenea, unele studii care arată că privarea auditivă în sine – faptul de a nu primi suficient sunet – poate avea un impact negativ asupra structurilor cerebrale”, a adăugat ea.

O posibilă legătură cu demența

Aparatele auditive ar putea însemna, de asemenea, un risc mai mic de demență, potrivit unui studiu publicat joi, în revista JAMA Otolaryngology – Head and Neck Surgery.

Studiul a analizat date de la peste 500.000 de persoane în vârstă de 50 de ani sau mai mult din sudul Danemarcei și a urmărit starea lor de sănătate între 2003 și 2017.

Cei care au suferit pierderi de auz au prezentat un risc cu 7% mai mare de a dezvolta demență, potrivit studiului.

Riscul a fost și mai mare (14%) la cei cu pierdere de auz care nu foloseau aparate auditive, comparativ cu cei care le foloseau.

Studiul amplu și bine realizat, potrivit specialiștilor, face parte dintr-un număr tot mai mare de dovezi care arată că pierderea auzului și demența sunt legate, dar există încă întrebări dacă este vorba de cauzalitate sau corelație, a declarat dr. Jason Warren, neurolog și profesor-consultant de neurologie la Institutul de neurologie Queen Square a Universității College London (UCL).

„Studiile de acest tip trebuie interpretate cu atenție – modificările cerebrale asociate cu demența timpurie pot afecta auzul potențial cu câțiva ani înainte ca demența să fie diagnosticată”, spune dr. Warren.

„Prin urmare, ar trebui să fim precauți în ceea ce privește deducția că pierderea auzului cauzează demența sau că demența poate fi prevenită prin purtarea de aparate auditive” a mai precizat el.

Importanța testării auzului

Corpul tot mai mare de cercetări arată că, dacă se observă o diferență în ceea ce privește auzul, ar trebui să mergem la control, recomandă dr. Choi.

Pierderea auzului nu ar trebui să fie „socotită ca fiind ceva legat de (o) parte normală a îmbătrânirii și nu trebuie făcut nimic în legătură cu asta”, a adăugat ea.

Specialistul american crede că vor ieși și mai multe studii care vor arăta că aparatele auditive sunt utile și au un impact pozitiv.

„Știm cu toții că, în cele din urmă, ajută cu adevărat la comunicarea și calitatea vieții pacienților”, a mai menționat ea.

Dacă semnalați o pierdere de auz, cel puțin încercați aparatele auditive, mai ales că există îmbunătățiri semnificative ale tehnologiei, recomandă dr. Choi.

Medicul american crede că mulți oameni nu folosesc aparate auditive pentru că nu vor să pară mai în vârstă.

„Nu vor să fie asociați cu dizabilitatea, dar nu trebuie să fie chiar așa”, spune ea.

Este important să fii proactiv atunci când vine vorba de abordarea riscurilor pentru sănătate, mai ales atunci când acestea sunt atât de ușor de modificat precum purtarea de aparate auditive, a precizat la rândul său, dr. Holland.

Consultați-vă cu medicii dumneavoastră și fiți la zi cu controalele auditive, monitorizându-vă în același timp somnul, exercițiile fizice, nutriția, consumul de alcool, tensiunea arterială și glicemia pentru o viață mai lungă și sănătoasă, a adăugat el.

„Prin adoptarea unui stil de viață care acordă prioritate acestor factori, aveți posibilitatea să construiți o fundație solidă pentru o vitalitate de lungă durată”, a mai precizat medicul american.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu