Comisia Europeană achiziţionează un nou vaccin împotriva Covid-19 pentru statele din UE

Comisia Europeană achiziţionează un nou vaccin împotriva Covid-19 pentru statele din UE

Comisia Europeană a semnat un contract pentru achiziţia vaccinului bivalent pe bază de proteine recombinate împotriva Covid-19 dezvoltat de producătorul spaniol de medicamente HIPRA. Contractul va deveni valabil doar dacă vaccinul va fi autorizat pentru punere pe piaţa UE, fiind în prezent în curs de evaluare de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).

Executivul UE a precizat, într-un comunicat, că 14 ţări fac parte din acest acord, în baza căruia vor putea achiziţiona până la 250 de milioane de doze de vaccin.

„Având în vedere că infecţiile cu Covid-19 sunt în creştere în Europa, trebuie să asigurăm o pregătire maximă pe măsură ce ne îndreptăm spre lunile de toamnă şi de iarnă”, a declarat comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides.

Vaccinul bivalent HIPRA cu proteine recombinate este dezvoltat ca o doză de rapel pentru persoanele care s-au imunizat anterior şi care au vârsta de peste 16 ani.

„Vaccinul HIPRA adaugă încă o opţiune care completează portofoliul nostru larg de vaccinuri pentru statele membre şi cetăţenii săi”, a mai spus comisarul, adăugând că intensificarea vaccinării şi creşterea procentului de imunizare cu doze booster vor fi esenţiale în următoarele luni.

În prezent, vaccinul este în curs de evaluare de către EMA.

În Uniunea Europeană sunt autorizate până acum şase vaccinuri împotriva Covid-19: vaccinul cu virus întreg inactivat Valneva, vaccinul cu proteine recombinate dezvoltat de compania americană Novavax, vaccinurile cu vector viral al AstraZeneca (Vaxzevria), cel al Johnson&Johnson şi două vaccinuri pe baza tehnologiei ARN mesager, produse de companiile americane Pfizer-BioNTech (Comirnaty) şi Moderna (Spikevax).

viewscnt