UMF Cluj investește 28,5 milioane lei în realizarea unui centru de cercetare privind dezvoltarea medicamentului

UMF Cluj investește 28,5 milioane lei în realizarea unui centru de cercetare privind dezvoltarea medicamentului
septembrie 21 14:44 2020 Timp citire articol: 2 minut(e)

Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca va invest 28,5 milioane lei în crearea unui centru de cercetare privind dezvoltarea medicamentului.

Proietul vizează consolidarea, renovarea și modernizarea clădirii “Farmacia B”, în vederea amenajării Centrului de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului și este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și din fonduri proprii ale universității.

În urma investiției vor fi amenajate 13 laboratoare de cercetare, 5 laboratoare didactice, 6 săli de lucrări practice și 10 birouri pentru doctoranzi, asistenți, șefi de lucrări și profesori.

Lucrările la clădirea situată la intersecția străzilor Victor Babeș și Ion Creangă din Cluj-Napoca, construită în 1913, se vor desfășura pe o perioadă de doi ani.

Dezvoltarea infrastructurii de educație și cercetare şi utilizarea acesteia în interesul larg al echipelor didactice și de cercetare din UMF Cluj este unul dintre obiectivele principale ale planului strategic 2020-2024 adoptat anul acesta de Senatul Universității.

“Capitalul obținut în urma procesului educațional este foarte greu de estimat în termeni absoluți și cuantificați în beneficii financiar-economice, însă oferirea unui proces educațional de cea mai înaltă calitate contribuie pozitiv la dezvoltarea culturală, educațională și economică a oricărei societăți”, a afirmat rectorul UMF Cluj, prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu, citată în comunicatul instituției.

Componenta educațională a Centrului de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului va consta în pregătirea studenților Facultății de Farmacie, a rezidenților şi a masteranzilor de la programele de studii axate pe industria farmaceutică, precum și a doctoranzilor din domeniile tehnologie farmaceutică, biofarmacie, chimie farmaceutică şi chimie organică.

Centrul se adresează profesioniștilor din domeniul farmaceutic (companii de medicamente, farmacişti) care pot colabora cu Facultatea de Farmacie în cadrul unor proiecte, pe diverse teme, referitoare la dezvoltarea, fabricarea, calitatea, eficiența și siguranța produselor medicamentoase.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu