Un al doilea accelerator liniar de particule a fost pus în funcţiune la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi

Un al doilea accelerator liniar de particule a fost pus în funcţiune la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi

Cel de-al doilea accelerator liniar de particule de la Secţia de Radioterapie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi Sf. Apostol Andrei” a fost pus în funcţiune, vineri, în prezenţa Ministrului Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

Valoarea investiţiei, care include achiziţionarea celui de-al doilea accelerator liniar de particule şi amenajarea buncărului, este de peste 2,1 milioane de dolari, cu fonduri de la Banca Mondială, în cadrul unui program derulat de Ministerul Sănătăţii, informează Agerpres.

Astfel, pacienţii cu afecţiuni oncologice se pot trata la Galaţi cu ajutorul a două acceleratoare liniare de particule. Noul echipament medical care a fost pus în funcţiune este unul dintre cele mai performante din lume, fiind dotat cu tehnologie de ultimă generaţie.

„Galaţiul este unul dintre puţinele centre medicale din ţară ce deţine două acceleratoare liniare de particule pentru tratarea cancerului şi singurul din această zonă a ţării”, a declarat preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea

El a precizat că medicii de la Secţia de Radioterapie a SCJU Galaţi realizează zilnic aproximativ 50 de şedinţe cu acceleratorul liniar de particule, inaugurat la sfârşitul lui 2019, ceea ce a determinat achiziţia celui de-al doilea aparat, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii.

Radioterapia realizată cu acceleratorul liniar de particule creşte foarte mult şansele de vindecare ale unui pacient, a specificat preşedintele CJ.

De la inaugurarea primului accelerator liniar de particule, la Galaţi au fost realizate aproximativ 37.000 de şedinţe de radioterapie.

Potrivit ministrului Rafila, în ţară există 15 astfel de acceleratoare, în 11 locaţii.

viewscnt