Un antibiotic folosit frecvent poate duce la complicații și deces la pacienții grav bolnavi, a descoperit un studiu

Un antibiotic folosit frecvent poate duce la complicații și deces la pacienții grav bolnavi, a descoperit un studiu
mai 15 13:10 2024
Articol scris de:
Timp citire articol: 4 minut(e)

În camerele de urgență și în unitățile de terapie intensivă (ATI), medicii trebuie să ia decizii într-o fracțiune de secundă cu privire la antibioticele pe care trebuie să le administreze unui pacient atunci când se suspectează o infecție care îi pune acestuia viața în pericol. Un nou studiu al cercetătorilor americani de la Universitatea din Michigan (U-M) relevă faptul că aceste decizii pot avea consecințe neintenționate asupra rezultatelor pacienților.

Începând din 2015, în Statele Unite o penurie națională de mai bine de 15 luni a unui antibiotic prescris în mod obișnuit, piperacilina/tazobactam, comercializat sub numele de marcă Zosyn, a oferit o oportunitate unică de a compara ratele de deces la pacienții spitalizați cu sepsis cărora li s-au administrat două tipuri diferite de antibiotice – unul care cruță microbiomul intestinal și unul care îl modifică profund.

Piperacilina/tazobactamul, din clasa de antibiotice peniciline cu spectru larg, se administrează în mod obișnuit pentru sepsis, o complicație a infecției care pune viața în pericol.

În absența acestuia, medicii folosesc de obicei în schimb un alt antibiotic, cefepima (din clasa cefalosporinelor de generația a patra, utilizat în tratamentul unor infecții bacteriene), care are o activitate similară împotriva agenților patogeni comuni din sepsis, dar, spre deosebire de piperacilină/tazobactam, are efecte minime asupra bacteriilor anaerobe din intestin.

„Am văzut această penurie ca pe o oportunitate unică de a ne întreba dacă acest antibiotic, despre care știm că epuizează intestinul de bacterii anaerobe, face o diferență în ceea ce privește rezultatele pacienților”, a declarat dr. Robert Dickson, doctor în medicină, de la departamentul medical al Diviziei de Medicină Pulmonară și de Terapie Intensivă și director adjunct al Institutului Weil pentru Cercetare și Inovare în Terapie Intensivă, unul dintre autori.

Într-un organism sănătos, microbiomul intestinal este populat în mare parte de bacterii anaerobe care rareori provoacă boli.

Cercetările anterioare ale echipei de studiu au arătat că până și o singură doză de piperacilină/tazobactam ucide majoritatea acestor bacterii intestinale anaerobe, care joacă roluri importante în metabolismul organismului, imunitate și prevenirea infecțiilor.

Echipa multidisciplinară de la U-M a folosit date din dosarele medicale pentru a analiza rezultatele la 7.569 de pacienți.

Specialiștii au comparat 4.523 de pacienți care au fost tratați cu piperacilină/tazobactam cu 3.046 de pacienți care au primit cefepime.

Ei au descoperit diferențe marcante: tratamentul cu piperacilină-tazobactam a fost asociat cu o creștere de 5 procente a mortalității la 90 de zile, mai multe zile de ventilație mecanică și mai mult timp cu insuficiență de organe.

„Acestea sunt antibiotice puternice care sunt administrate pacienților în fiecare zi în fiecare spital din întreaga țară (Statele Unite)”, a precizat dr.  Rishi Chanderraj, de la Divizia de boli infecțioase a U-M.

„Clinicienii le folosesc pentru că încearcă să trateze fiecare agent patogen posibil care ar putea cauza boala pacienților lor, dar rezultatele noastre sugerează că efectele lor asupra microbiomului ar putea avea, de asemenea, efecte importante asupra rezultatelor pacienților”, expălică medicul.

Studiul s-a bazat pe o lucrare anterioară a echipei care sugera că pacienții grav bolnavi ar putea avea rezultate mai proaste atunci când li se administrează antibiotice care epuizează intestinul de anaerobi. Aceștia au observat, de asemenea, efecte similare atunci când au studiat modele animale.

„Cercetările noastre anterioare au sugerat că ar putea exista efecte nocive cu piperacilină/tazobactam, dar a fost un studiu observațional care a avut unele limitări”, a declarat dr. Michael Sjoding, din cadrul Diviziei de medicină pulmonară și terapie intensivă, autorul principal al studiului.

Potrivit acestuia, penuria de medicamente a fost „o oportunitate extraordinară”. „A creat un experiment natural aproape perfect care ne-a permis să testăm diferența dintre aceste două medicamente asupra rezultatelor pacienților într-o manieră foarte riguroasă”, a precizat medicul.

Un studiu clinic recent a pus aceste două antibiotice unul împotriva celuilalt și a comparat efectele secundare și mortalitatea după două săptămâni. Acel studiu nu a găsit nicio diferență pe termen scurt – o constatare pe care echipa U-M a observat-o și în analiza lor.

„Când am analizat rezultatele la două săptămâni în studiul nostru, nici noi nu am găsit diferențe”, a precizat dr. Chanderraj. „Dar diferențele la trei luni au fost dramatice”.

În general, noile constatări sugerează că tratamentul cu piperacilină/tazobactam în locul cefepimei poate contribui la un deces suplimentar la fiecare 20 de pacienți septici tratați.

„O diferență de 5% în ceea ce privește mortalitatea are implicații enorme, deoarece sepsisul este atât de frecvent”, a precizat la rândul său dr. Dickson.

„În fiecare zi, mii de medici decid care dintre aceste medicamente să le folosească la pacienții septici”.

Medicii ar trebui să se gândească mai mult dacă antibioticele anti-anerobe sunt justificate înainte de a le prescrie, a adăugat dr. Chanderraj. „Trebuie să ne gândim la antibiotice ca la chimioterapie. În contextul potrivit, tratamentul poate salva vieți, dar în contextul greșit, poate fi destul de dăunător”, a mai precizat acesta.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu