Un câine testat pozitiv cu coronavirus a fost plasat în carantină în Hong Kong

Un câine testat pozitiv cu coronavirus a fost plasat în carantină în Hong Kong
februarie 28 12:31 2020 Timp citire articol: 1 minut(e)

Un câine testat pozitiv cu coronavirus a fost plasat în carantină în Hong Kong, deși nu s-a dovedit până acum posibilitatea transmiterii virusului de la specia canină la oameni.

Câinele aparținea unei femei care a fost testată pozitiv cu coronavirusul SARS-CoV-2, care provoacă boala Covid-19. Femeia a fost plasată în carantină, iar autoritățile din Honk Kong au decis ulterior să preleve probe și de la câinele ei.

În urma testelor, a fost confirmată prezența coronavirusului la câine, deși acesta nu prezenta niciun simptom de îmbolnăvire, potrivit ministrului agriculturii din Hong Kong, citat de publicația Le Figaro.

Probele au fost prelevate din cavitățile nazale și orale ale câinelui, potrivit autorităților, care nu au precizat de ce au decis să facă teste animalului de companie.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu