Un centru de transplant multiorgan ar putea fi construit în cadrul Spitalului Clinic “Sfânta Maria” din București cu bani din PNRR

Un centru de transplant multiorgan ar putea fi construit în cadrul Spitalului Clinic “Sfânta Maria” din București cu bani din PNRR
noiembrie 15 17:12 2022 Timp citire articol: 3 minut(e)

Un centru de transplant multiorgan ar putea fi construit în cadrul Spitalului Clinic “Sfânta Maria” din București cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Anunțul a fost făcut marți de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Este al doilea centru de transplant multiorgan pentru care autoritățile locale încearcă să obțină finanțare prin PNRR, după cel din Cluj, aflat într-un stadiu mult mai avansat.

Viitorul centru de transplant multiorgan din București este prezentat de primarul Nicușor Dan ca fiind “un proiect unic ca anvergură și importanță în sud-estul Europei”, care va permite efectuarea de transplanturi în condiții modeme, echivalente celor oferite în centrele de transplant din țările avansate din Europa sau în alte centre medicale internaționale.

Realizarea investiției presupune construirea unei clădiri noi, cu regim de înălțime 3S+P+7E+8Erth, în care să funcționeze integrat compartimente și secții medicale precum imagistică (CT și RMN), ambulatoriu (cu 16 cabinete), laborator anatomo-patologie și laborator transplant, ATI (cu 17 paturi), bloc operator cu 8 săli de operație și zonă de spitalizare cu 66 de paturi.

Valoarea investiției este de 610,17 milioane lei (123,5 milioane euro, la cursul actual) cu TVA inclus, iar finanțarea ar putea fi realizată prin PNRR, bugetul local al Municipiului București, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), sau din alte surse legal constituite.

Proiectul privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, inițiat de ASSMB a primit aprobarea consilierilor generali în ultima ședință.

CONCURENȚĂ CU UN PROIECT SIMILAR PROPUS LA CLUJ

În Cluj, autoritățile județene au demarat de mai mult timp un proiect similar,  în vederea realizării unui Centru Integrat de Transplant multiorgan.

Proiectul este într-o fază mult mai avansată, în luna august fiind demarată procedura de licitație pentru execuția efectivă a unității medicale, după eliberarea autorizației de construire.

Proiectul presupune construirea unui centru de transplant multiorgan (de cord, plămân, hepatic și renal) considerat, la fel ca proiectul anunțat acum la București, “unic” în România și în regiune, investiția fiind însă mai mare, de circa 200 milioane euro.

Centrul din Cluj va avea 277 de paturi, din care 88 pentru transplant renal, 72 pentru transplantul de plămân, respectiv câte 36 de paturi pentru transplantul de cord și cel hepatic.

Clădirea va avea un regim de înălțime 4S+P+5E+Et, va dispune de 12 săli de operație și chirurgie, zone de imagistică și UPU, laboratoare, unitate de transfuzii și recoltare sânge, zona ATI, cabinete medicale și săli de cercetare, saloane și heliport.

Contractul de proiectare, în valoare de 15 milioane lei, a fost semnat în noiembrie 2020 de Consiliul Județean Cluj cu birourile de arhitectură care au câștigat, în septembrie 2020, concursul internațional de soluții de arhitectură –  biroul de arhitectură Dico și Țigănaș din Cluj, în asociere cu biroul Pinearq din Barcelona, specializat în proiecte de sănătate.

Concursul a fost organizat de Consiliul Județean Cluj cu Ordinul Arhitecților din România și a fost considerat cel mai mare concurs de soluții organizat în România după valoarea premiilor – premiul I însemnând un contract de proiectare de circa 3,2 milioane de euro.

  Citește mai multe despre:
  Categorii:
scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu