Un medicament pentru boala Parkinson a obținut rezultate pozitive într-un studiu clinic

Un medicament pentru boala Parkinson a obținut rezultate pozitive într-un studiu clinic
septembrie 26 16:13 2024
Articol scris de:
Timp citire articol: 1 minut(e)

Un medicament pentru boala Parkinson dezvoltat de grupul farmaceutic american AbbVie a obținut rezultate pozitive într-un studiu clinic de fază 3, îndeplinind obiectivul principal, relatează Reuters. 

Medicamentul tavapadon a fost testat în două doze în cadrul studiului, ca monoterapie. Potrivit rezultatelor studiului, medicamentul a avut ca efect o îmbunătățire semnificativă statistic a stării pacienților tratați în comparație cu grupul care a primit placebo.

Rezultatele au fost măsurate folosind o scală de rating care evaluează diferite aspecte ale bolii. În cadrul studiului, pacienții au primit doze zilnice de tavapadon.

Medicamentul este primul și singurul agonist parțial selectiv al receptorului D1/D5 în curs de dezvoltare pentru boala Parkinson.

Pacienții incluși în studiu aveau o formă incipientă de boală Parkinson. AbbVie a obținut drepturile asupra medicamentului în urma achiziționării companiei Cerevel Therapeutics, pentru 8,7 miliarde dolari.

Boala Parkinson este o afecțiune neurodegenerativă cronică, care se manifestă în principal prin simptome motorii progresive și debilitante, inclusiv scăderea mișcărilor corporale, lentoarea mișcărilor, rigiditate, tremurături și instabilitate posturală, toate acestea fiind rezultatul pierderii neuronilor producători de dopamină din creier.

La nivel mondial, prevalența bolii Parkinson s-a dublat în ultimii 25 de ani, iar estimările globale din 2019 arată că peste 8,5 milioane de persoane trăiesc cu această boală, potrivit statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu