Un pacient cu scleroză multiplă din România a câştigat în instanţă săptămâna trecută dreptul a beneficia de tratamentul medical, a anunţat luni Asociaţia Pacienţilor Cronici din România (APCR).
Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a obligat în 17 ianuarie guvernul, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) să îi acorde gratuit tratamentul necesar pacientului.
Instanţa a constatat că autorităţile din Sănătate nu au respectat Directiva Consiliului 89/105/CEE şi de ordinul ministrului Sănătăţii nr. 861/2014, care prevede un termen de 90 de zile pentru finalizarea evaluării unui medicament în vederea includerii pe lista medicamentelor compensate.
Cererea de evaluare a medicamentului a fost depusă la ANMDM la data de 23 iulie 2018 şi trebuia soluţionată până cel târziu 23 octombrie 2018, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
"Cel mai probabil va exista un recurs din partea statului român, dar acesta nu va afecta sentinţa pronunţată pe cererea de ordonanţă preşedinţială deoarece, potrivit legii, aceasta are caracter executoriu imediat, astfel că pacientul va beneficia de tratament în perioada următoare", a afirmat avocatul Dan Cimpoeru, citat într-un comunicat al APCR.
Un potenţial recurs va fi judecat de instanţa supremă în doi-trei ani, iar din experienţa proceselor similare câştigate în anii anteriori, casa de asigurări de sănătate pune efectiv în executare hotărârea în aproximativ o săptămână, potrivit avocatului.
Cererea de executare a deciziei instanţei a fost înaintată vineri, 18 ianuarie.
Potrivit Asociaţiei Pacienţilor Cronici din România, situaţia nu este singulară, în condiţiile în care la ANMDM sunt înregistrate câteva zeci de dosare de evaluare a unor medicamente inovative pentru tratarea unor boli grave (cancer renal, cancer urotelial, cancer pulmonar, colită ulcerativă, limfom Hodgkin) care au termenul depăşit şi nu se poate estima când anume vor fi finalizate.
Conform APCR, sunt medicamente noi evaluate cu recomandare de includere necondiţionată (pentru artrită reumatoidă, limfom Hodgkin, artrită psoriazică, boală Crohn, colită ulcerativă, diabet zaharat), dar care nu au fost incluse încă pe lista de compensate.
"În octombrie 2015, ca urmare a demersurilor noastre judiciare, majoritatea medicamentelor care au făcut obiectul proceselor menţionate au fost incluse pe lista medicamentelor compensate aprobate prin HG 720/2008, iar legislaţia a fost modificată corespunzător. După această experienţă 'unică' în UE am crezut că în sfârşit autorităţile responsabile au înţeles că pacienţii nu trebuie să-şi obţină tratamentul medical prin judecător de la sistemul de sănătate", a afirmat preşedintele APCR, Cezar Irimia.
“Din păcate, pentru pacienţi, lucrurile nu s-au schimbat. Statul român ignoră în continuare legislaţia europeană în materie şi nu este în stare să îşi respecte nici măcar propriile sale reguli. La 16 ianuarie 2019, un pacient bolnav de scleroză multiplă s-a judecat din nou cu statul pentru a beneficia de tratament medical de care are nevoie şi a câştigat”, a completat el.
În perioada 2014 - 2015, cu sprijinul APCR, 165 de pacienţi diagnosticaţi cu cancer şi alte boli cronice şi-au câştigat dreptul la viaţă dând statul în judecată.
Astfel, prin 17 hotărâri judecătoreşti pronunţate în cadrul procedurii ordonanţei preşedinţiale, Curtea de Apel Bucureşti a obligat autorităţile din România să asigure pacienţilor reclamanţi tratamentul gratuit cu medicamente inovative, a precizat asociaţia.