Un sistem de avertizare timpurie poate identifica pacienții cu sepsis

Un sistem de avertizare timpurie poate identifica pacienții cu sepsis
august 04 10:36 2022
Articol scris de:
Timp citire articol: 1 minut(e)

Un sistem de avertizare are potențialul de a identifica din timp pacienții cu sepsis și de a îmbunătăți rezultatele acestora.

Un total de 590.736 de pacienți au fost monitorizați printr-un sistem de alertă în timp real pentru sepsis (TREWS) în cinci spitale din Statele Unite, în decursul unui studiu care a examinat asocierea dintre rezultatele pacientului și dispozitivul de alertă.

Analiza a vizat 6.877 de pacienți cu sepsis, care au fost identificați cu ajutorul dispozitivului de alertă înainte de inițierea tratamentului cu antibiotice.

Cercetătorii au descoperit că pacienții din acest grup, a căror alertă a fost confirmată în termen de trei ore au avut o rată redusă a mortalității în spital, cu o reducere absolută a riscului de 3,3%, și o reducere relativă a riscului de 18,7%, a insuficienței de organe și a duratei de spitalizare, în comparație cu cei a căror alertă nu a fost confirmată în termen de trei ore, după ajustarea pentru prezența simptomelor și severitatea pacientului.

Pacienții care au fost semnalizați suplimentar ca având un risc ridicat, au avut îmbunătățiri mai mari ale ratei mortalității, cu o reducerea absolută a riscului de 4,5%.

„Constatările noastre indică potențialul sistemului de alertă de înaltă precizie de a identifica din timp pacienții cu sepsis și de a îmbunătăți rezultatele acestora”, au scris autorii

„În plus, constatările noastre în rândul pacienților cu risc ridicat indică faptul că viitoarele sisteme de alertă ar putea reduce povara globală de urgență prin prioritizarea alertelor pacienților”, au mai scris autorii în articolul publicat în Nature Medicine.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu