Un vaccin se arată promițător împotriva unui virus care provoacă malformații congenitale

Un vaccin se arată promițător împotriva unui virus care provoacă malformații congenitale
februarie 13 10:02 2024
Articol scris de:
Timp citire articol: 4 minut(e)

Un vaccin experimental cu ARNmesager (ARNm) împotriva citomegalovirusului uman (CMV), un virus comun care poate infecta bebelușii în timpul sarcinii, a provocat unele dintre cele mai promițătoare reacții imunitare de până acum ale unui candidat de vaccin CMV, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani de la Weill Cornell Medicine.

Studiul, publicat recent în The Journal of Infectious Diseases, a furnizat dovezi că noul candidat de vaccin cu ARNm poate proteja adulții împotriva CMV.

Potențial, vaccinul ar putea împiedica femeile să transmită această infecție dăunătoare bebelușilor lor în timpul sarcinii.

În comparație cu un vaccin candidat de succes moderat dezvoltat anterior, numit gB/MF59, vaccinul cu ARNm a provocat răspunsuri care au fost mai bune pentru a împiedica virusul CMV să infecteze celulele epiteliale care căptușesc gura și nasul și care reprezintă prima linie de apărare împotriva infecției virale, potrivit concluziilor studiului.

Vaccinul cu ARNm, realizat de Moderna, a fost, de asemenea, mai eficient în declanșarea sistemului imunitar pentru a distruge celulele infectate cu CMV.

„Am aflat că noul vaccin are potențialul de a fi mai eficient decât un candidat anterior, deoarece unele dintre răspunsurile imunitare funcționale pe care le provoacă sunt de o magnitudine mai mare”, a declarat autorul principal, dr. Sallie Permar, președinta departamentului de pediatrie și profesor la Weill Cornell Medicine, într-un comunicat.

Un studiu clinic în curs de desfășurare va confirma dacă aceste diferențe duc la o protecție mai mare împotriva infecției cu CMV.

Deși adulții sănătoși sunt în mare parte asimptomatici, unul din 200 de nou-născuți din întreaga lume este infectat cu CMV în timpul sarcinii.

„Este cea mai frecventă infecție congenitală la nivel mondial”, precizează dr. Permar, care este, pediatru-șef la Centrul medical NewYork-Presbyterian și la spitalul de copii Komansky.

În timp ce virusul provoacă rareori boli grave la adulții sănătoși, acesta poate cauza malformații congenitale și leziuni cerebrale la nou-născuții infectați în uter și infecții mortale la adulții cu imunitate compromisă.

Anterior, Sanofi și Novartis au dezvoltat un vaccin candidat gB/MF59, pentru a viza glicoproteina B (gB), o proteină de suprafață virală încărcată cu zahăr care, împreună cu alte proteine, ajută CMV să se atașeze și să intre în celulele umane.

Acesta a protejat aproximativ jumătate dintre persoanele vaccinate împotriva infecției cu CMV într-un studiu clinic de fază 2 condus de rețeaua de studii clinice a Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase.

Studiul, care s-a încheiat în 2013, nu a fost avansat la faza 3.

Echipa a folosit datele și eșantioanele de pacienți din cadrul studiului de fază 2 gB/MF59 la adolescente ca punct de referință pentru a evalua noul vaccin pe bază de ARNm.

Folosind aceeași tehnologie care a produs vaccinul împotriva Covid-19 al producătorului american, vaccinul CMV a adăugat o a doua țintă – un complex proteic cu cinci unități care permite virusului să infecteze celulele epiteliale care căptușesc nasul și gura – pe lângă glicoproteina B.

În acest studiu, echipa a comparat răspunsurile imunitare ale persoanelor vaccinate cu gB/MF59 în cadrul studiului de fază 2 cu cele imunizate cu vaccinul CMV pe bază de ARNm al Moderna în cadrul unui studiu clinic de fază 1 care s-a încheiat în 2020.

În mod specific, echipa a comparat răspunsurile imune la persoanele care au fost protejate împotriva infecției cu CMV după ce au primit vaccinul anterior.

Vaccinul cu ARNm – probabil din cauza celei de-a doua ținte suplimentare – a făcut o treabă mai bună în a împiedica virusul CMV să infecteze celulele epiteliale sănătoase.

Astfel, serul a declanșat celulele imunitare pentru a produce anticorpi neutralizanți care blochează intrarea virusului într-o celulă, ceea ce împiedică replicarea virală.

De asemenea, răspunsurile anticorpilor induse de vaccinul cu ARNm ar putea distruge celulele infectate.

În schimb, persoanele vaccinate cu vaccinul gB/MF59 au produs niveluri mai ridicate de anticorpi împotriva gB care aveau o activitate neutralizantă scăzută, dar care aveau o capacitate puternică de a înghiți și elimina un virus.

Noul candidat de vaccin a trecut la primul studiu clinic de fază 3 pentru un candidat CMV, care va determina dacă aceste diferențe în răspunsurile imune vor duce la o protecție mai puternică împotriva citomegalovirusului uman.

„După mai mult de 50 de ani de cercetare, suntem mai aproape ca niciodată de a avea un vaccin CMV autorizat”, a precizat dr. Permar, adăugând că noua platformă ARNm are „un mare potențial”.

Între timp, cercetătorii au dezvoltat un model preclinic pentru a testa dacă alte vaccinuri similare protejează împotriva transmiterii CMV fetale în timpul sarcinii.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu