Uniunea Europeană finanțează reorganizarea activității de transplant din România

Uniunea Europeană finanțează reorganizarea activității de transplant din România
septembrie 18 14:52 2019 2 minut(e)

Uniunea Europeană va finanța reorganizarea activității de transplant din România printr-un proiect depus de Ministerul Sănătății.

Astfel, ministerul va cheltui 15,6 milioane de euro pentru dezvoltarea Registrului Național de Transplant, actualizarea ghidurilor și protocoalelor din domeniu, dar și sistematizarea și simplificarea legislației de transplant, potrivit unui comunicat al instituției.

Proiectul, numit ”Îmbunătățirea procesului de reglementare în domeniul transplantului”, reprezintă unul din cele șapte proiecte depuse de către Ministerul Sănătății în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA). Proiectul a primit săptămâna aceasta aprobare pentru finanțare.

„În urma acestui proiect tot domeniul de transplant va fi reformat. Vor fi elaborate politici publice care să ducă la îmbunătățirea activității de transplant, dar și la asigurarea transparenței în acest domeniu”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

“Vom începe printr-o analiză care vizează restructurarea tuturor actelor normative care guvernează activitatea de transplant din România, astfel încât să eliminăm redundanțele legislative, elementele din legislație care nu mai au legătura cu situația existentă. Vom transpune în legislația noastră corect și complet toate directivele europene și vom reașeza actele normative prin eliminarea elementelor care conțin contradicții”, a completat ministrul.

În cadrul proiectului va fi dezvoltat Registrul Național de Transplant, sub forma unui sistem informatic unic integrat de înregistrare și colectare de date cu caracter personal și medical a potențialilor donatori, a donatorilor în moarte cerebrală, a bolnavilor ce au ca indicație procedura de transplant, precum și a celor care au beneficiat de o procedură de transplant.

Tot în cadrul proiectului va fi inventariată fiecare activitate și va fi elaborată o metodologie de calcul a costurilor generate de aceasta.

De asemenea, proiectul presupune actualizarea protocoalelor și ghidurilor de practică medicală în transplant, pentru fiecare tip de activitate (testare, coordonare, transport, prelevare, transplant, evaluare post transplant, stocare) și pentru fiecare tip de transplant (rinichi, ficat, cord, piele, cornee, os-tendon, pulmonar, pancreas, celule stem, celule reproducătoare umane).

Registrul Național de Transplant care va fi dezvoltat se va interconecta cu toți actorii implicați în activitatea de transplant. Ulterior, ministerul va elabora Codul transplantului, potrivit comunicatului.

România se confruntă cu o criză de donatori de organe în ultimii ani. Astfel, în 2014 au existat 138 de donatori reali în România, însă numărul s-a redus aproape continuu, ajungând la 115 în 2015, 123 în 2016 și 65 în 2017. În 2018 au fost înregistrați circa 60 de donatori.

În martie, noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), medicul chirurg Radu Zamfir, a declarat că are ca obiectiv principal elaborarea unei strategii pentru creşterea numărului de donatori de organe în România.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Niciun comentariu!

Poți adăuga unul pentru a porni o conversație.

Adaugă un comentariu

Datele tale sunt în siguranță! Adresa de e-mail nu va fi publicată. Datele introduse nu vor fi distribuite către terți.
Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.