Vaccinul anti-Covid-19 al Pfizer/BioNTech adaptat la subvarianta omicron JN.1, aproape de autorizare în UE

Vaccinul anti-Covid-19 al Pfizer/BioNTech adaptat la subvarianta omicron JN.1, aproape de autorizare în UE
iunie 28 11:41 2024
Articol scris de:
Timp citire articol: 1 minut(e)

Un vaccin împotriva Covid-19 dezvoltat de companiile Pfizer și BioNTech și adaptat la subvarianta omicron JN.1 este aproape de autorizare în Uniunea Europeană, după ce a primit recomandare pozitivă în cadrul ultimei ședințe a Comitetului pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul Agenţiei Europene pa Medicamentului (EMA). 

Decizia de autorizare aparține Comisiei Europene, care urmează de obicei recomandările EMA.

Anunțul a fost făcut joi de companiile farmaceutice Pfizer (Statele Unite) şi BioNTech (Germania), care au dezvoltat vaccinul, bazat pe tehnologia ARN mesager, în parteneriat.

Noul vaccin monovalent este adaptat împotriva subvariantei Omicron JN.1 a coronavirusului SARS-CoV-2, care a provocat un număr mare de infecții în mai multe ţări europene. După autorizarea de către Comisia Europeană, serul va putea fi administrat persoanelor cu vârsta de peste 6 luni.

Companiile Pfizer şi BioNTech au precizat că au început deja să producă noul vaccinul adaptat subvariantei omicron JN.1, pentru a fi capabile să aprovizioneze statele membre ale UE până în sezonul toamnă-iarnă 2024-2025.

Vaccinul este în curs de evaluare și de către Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite.

scrie un comentariu

0 Comentarii

Adaugă un comentariu